Cu sabia pe bulevard

 

Duminică foarte de dimineață, un tânăr de 18 ani și-a expus sabia, din păcate pentru el singurii „spectatori” interesați făcând parte din patrula de ordine publică ce l-a ridicat, dimpreună cu artefactul tăios, din zona Obcini. Omul le-a dat agenților și un autograf și și-a lăsat și impresiunile digitale la secție, amprentele intrându-i direct în „galeria” persoanelor importante pentru această structură. Marius I., din Liteni, nu dormise toată noaptea, probabil de emoție sau și mai probabil din cauza băuturii, așteptând zorii, pentru a ieși la șușa și a se da mare, pe inima goală, cu sabia sa… În termeni de proces-verbal, care a și fost întocmit, odată cu actele prealabile dosarului penal aferent, în jurul orei 4.30, patrula de siguranță publică care efectua serviciul de patrulare în zona cartierului Obcini din municipiul Suceava s-a sesizat din oficiu despre faptul că pe bulevardul George Enescu, o persoană de sex masculin provocă scandal și amenință persoanele care trec prin zonă cu o sabie. Infracțiunea pentru care este cercetat penal Marius I. este asimilată celei de „port ilegal de cuțit, în locuri sau localuri publice”, iar legea care face referire la faptă este 61/1991, republicată, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda penală.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI