Eusebiu Jalbă a plecat la Ceahlăul

După Florin Plecanciuc, Vlad Stănescu, Andrei Duman și Răzvan Breniuc, Rapidul este pe cale să se despartă în această vară și de atacantul Eusebiu Jalbă.
 

Fotbalistul, în vârstă de 19 ani, a fost remarcat de primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, care a fost prezent în tribunele Stadionului „Areni” cu prilejul meciului amical dintre Rapid și Ceahlăul disputat joi seară. Tratativele dintre cele două cluburi s-au finalizat cu succes, iar jucătorul este așteptat la Piatra Neamț pentru a-și pune semnătura pe contractul cu Ceahlăul. Eusebiu Jalbă își dorește foarte mult să se perfecteze transferul la Ceahlăul. „Sper să fac în sfârșit acest pas mare în carieră. După cum știți, în această vară am fost foarte aproape și de un transfer la Delta Tulcea, însă totul a picat în ultima clipă și am fost foarte afectat de acest lucru. Îmi doresc enorm să ajung la Ceahlăul, un club care dispune de condiții optime de a face performanță și care are un antrenor, pe Marin Barbu, ce acordă o mare atenție fotbaliștilor tineri”, a declarat Eusebiu Jalbă. Lotul Rapidului s-a subțiat: Sevaciuc și Sava singurii fundași centrali de meserie Odată cu plecarea lui Jalbă la Piatra Neamț, sub conducerea antrenorilor Bogdan Tudoreanu și Eusebiu Jalbă nu au mai rămas decât 18 jucători. În altă ordine de idei „ceferiștii” au mari probleme în centrul apărării în perspectiva noului sezon care bate la ușă, după ce Florin Ailenei a fost chemat sub arme de către echipa de care aparține, Cetatea Târgu Neamț. Sucevenii au rămas cu doar doi fundași centrali de meserie în lot, este vorba de Claudiu Sevaciuc și Ionuț Sava. Numai că Sava resimte de mai multă vreme dureri în zona lombară și a plecat pentru câteva zile la tratament într-o stațiune pentru a-și trata această afecțiune. În aceste condiții, până vor aduce în lot încă un fundaș central de meserie, tehnicienii Rapidului sunt deciși să-l forțeze pe fundașul de bandă Cristian Spătar pe respectiva poziție.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI