Taxe

Cei care au ratat, din cine știe ce motive, trenul primei admiteri în învățământul universitar au, desigur, șansa toamnei. Numai că șansa aceasta poate fi mai costisitoare sau chiar mult mai costisitoare: depinde de tipul instituției de învățământ, de facultate, de specializare. Aceasta fiindcă locurile fără taxă s-au cam terminat; și nu-mi închipui că mulți ar fi fiind cei care să caute a intra la (orice) facultate/ specializare numai să fie taxați mai puțin sau să o facă pe gratis.

 

Deși uneori, din păcate, pentru anumite slujbe, e suficientă o facultate, nu mai are importanță de care e și cum a fost terminată. O știre vehiculată recent pe un flux național indică faptul că, în această vară, universitățile românești de stat ar fi de 6 ori mai scumpe decât cele private. Evident, cercetând situație cu situație, se poate evalua cu destulă exactitate de unde provine această mare diferență de valoare a taxelor (căci despre ele este vorba). Înclin să cred (uzând chiar și numai de minima experiență a unuia care a avut de-a face și cu învățământul de stat și cu cel privat) că n-ar fi vorba aici despre „statul – ori cei lucrând sub umbrela lui – care jupoaie” bietul student, ci mai ades despre standarde. Standarde pe care consider că este bine să le aibă în vedere candidații care se prețuiesc, care-și prețuiesc viitorul (mai ales dacă n-au banii și sfinții necesari care să le pregătească un viitor de-a gata). Pentru că, din păcate (și trebuie să aveți măcar o cunoștință în preajmă care să vă poată confirma situația), există și facultăți ieftine cu profesori puțini (și chiar scumpi la vedere) și studenți foarte numeroși; fără dotări; cu tutoriale și cursuri de te-apucă plânsul când le citești (alcătuite de stângaci compilatori) etc.