La Complexul Muzeal Bucovina, din dragoste pentru meserie

Trei foști salariați lucrează în regim de voluntariat

Măturoiul reducerilor de posturi din instituțiile culturale a lucrat deja, iar de la 1 august acestea vor funcționa după o „schemă” ușurată și o activitate reorganizată. Primii vizați au fost cei cu vârsta de pensionare, apoi salariații cu „pete” la dosar, adică cu avertismente și sancțiuni. De asemenea, structura de personal s-a mai simplificat prin eliminarea posturilor vacante.
 

La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” s-au redus 18 posturi din 71. Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș, ne-a spus că s-a desființat Compartimentul de Marketing Cultural și Informare Comunitară, cu cele două posturi; s-a reorganizat Biroul de Dezvoltare, Evidență și Prelucrare, care a rămas cu 4 posturi din 7, desființându-se postul de șef de birou și un post de redactor. La Relații cu Publicul au rămas 20 de posturi din 26. Au mai dispărut două posturi de la deservire-întreținere și un post de muncitor calificat. Gabriel Cărăbuș spune că atribuțiile de curierat vor fi preluate de electrician sau „vom externaliza serviciul”. „Anumite atribuții vor fi preluate de ceilalți salariați, pe aceeași bani, nu există altă variantă, trebuie să facem tot posibilul ca activitatea să se desfășoare mai departe”, a spus directorul. La Complexul Muzeal Bucovina au dispărut 29 din cele 152 de posturi, din care 13 erau posturi vacante, iar 10 s-au eliberat prin pensionări. S-au desființat 2 posturi de portar și 3 de muncitori și s-a redus postul de la Casa Memorială „Eusebiu Camilar” de la Udești. „O colegă va face naveta la Udești și va lucra acolo, fiindcă e casă memorială care are patrimoniu și trebuie întreținută. Pe de altă parte, sunt 3 persoane care și-au manifestat intenția de a lucra ca voluntari la Muzeul de Istorie, Științele Naturii și la Udești. Este vorba de dr. Victoria Paraschiva Batariuc și de Mihai Vasiliu, care au ieșit la pensie, și de persoana care a lucrat până acum la Udești”, a precizat Emil Ursu. Reducerile au fost operate în toate departamentele, spune directorul: „S-au făcut reduceri în toate departamentele. Am redistribuit personalul în așa fel încât activitatea să nu fie perturbată”. La Centrul Cultural „Bucovina” vor fi desființate circa 26 de posturi, din totalul de 159. Acolo au intrat în restructurare postul de consilier juridic, Compartimentul “Revista «Bucovina Literară»”, compartimentele producție spectacole de la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” și Îndrumare metodologică așezăminte culturale din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI