Șansă și tragedie

Un copil de 14 ani din Nisipitu a fost salvat ieri în zori, cu un elicopter MAI, după 9 ore de izolare pe un grind din mijlocul râului Suceava > Fratele său de numai 7 ani, luat de viitură, a fost căutat și ieri de pompieri și jandarmi > Alte echipe de militari scotoceau ieri malurile râului Moldova după tânărul luat de ape la Câmpulung Moldovenesc, cu o zi înainte > În această vară, apele au luat viața a 10 suceveni
 

Zeci de pompieri, jandarmi, voluntari au început, încă din zorii zilei de ieri, căutările unui băiețel în vârstă de 7 ani, luat de apele râului Suceava, luni seară, în zona satului Paltin, comuna Brodina. Costel și Dumitru Piteleac, cel de-al doilea în vârstă de 14 ani, din Nisipitu, comuna Ulma, se aflau luni seară la pescuit pe malul râului Suceava. În jurul orei 19.30, o viitură puternică, „un perete de apă”, după cum s-a exprimat un localnic, a venit dinspre Izvoarele Sucevei, alimentată de ploile torențiale ce au căzut în toată zona de munte a județului, a măturat lunca și i-a surprins pe cei doi copii… Cel mic n-a avut forța de a lupta cu puternicii curenți și a fost, probabil, luat de ape, dar fratele lui mai mare a avut noroc și a ajuns pe un grind din mijlocul albiei râului. Anunțați de localnici, au intervenit pentru salvarea lui militarii Grupei operative a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pompieri de la Detașamentul Rădăuți și ai gărzilor de intervenție Vicovu de Sus și Siret, cu trei auto-speciale și două bărci pneumatice. Efective de militari ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și polițiști le-au completat pe cele ale ISU. Au sărit să ajute și civilii SVSU din Ulma și Brodina. Au venit la Brodina, pentru că așa e protocolul, dar și pentru că au vrut să fie prezenți acolo, prefectul județului și președintele Consiliului Județean Suceava. Pompierii n-au putut ajunge la copil, pentru că barca pneumatică s-a rupt din coardă și fost luată de ape În paralel cu încercările de salvare ale copilului izolat în mijlocul apelor, echipele de intervenție l-au căutat și pe Costel, fratele mai mic, care a dispărut odată cu viitura. Pompierii au încercat din răsputeri să-l aducă la mal pe Dumitru, folosind bărcile pneumatice și corzile de salvare, dar debitul și viteza apei i-au făcut neputincioși la un moment dat. Ba mai mult, chiar viețile militarilor au fost câteva momente în pericol, ei fiind aruncați în râul furios cu doar câteva secunde mai repede ca o coardă de siguranță să se rupă, iar ambarcațiunea pneumatică să fie luată de ape. I-au scos la mal colegii, înainte ca ei înșiși să se transforme din salvatori în victime. Salvat de un elicopter MAI, la ora 5 dimineața Cum toate eforturile și mijloacele locale s-au dovedit inutile, după ora 22.30 sucevenii au solicitat în operațiune un elicopter al Inspectoratului General al Aviației al MAI, care a decolat de la București imediat după ora 1 noaptea. Dumitru Piteleac a fost salvat în cele din urmă de un jandarm specializat în astfel de operațiuni de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București, care a coborât cu o funie din elicopter, deasupra copilului izolat pe grind, aducându-l apoi în siguranță lângă părinții care au urmărit toată noaptea eforturile disperate ale militarilor de a le recupera copilul. Era ora 5.05. Mitruț a așteptat calm și fără să se plângă, aproape 10 ore, să fie salvat Copilul de 14 ani a stat pe limba salvatoare de uscat din mijlocul apelor aproximativ 10 ore. Col. Ioan Burlui, șeful ISU Suceava, ne-a declarat că, pe toată durata operațiunilor de salvare, el s-a comportat foarte matur. Mitruț nu s-a plâns nicio clipă de nimic, a fost calm și a răspuns la toate solicitările venite din partea celor care erau acolo să-l readucă în siguranță. „A fost extraordinar copilul acela, tot timpul. Nu a arătat teamă, nu s-a plâns de vreo durere și a comunicat cu noi încontinuu. Conform procedurilor, noi am adus acolo un proiector care a luminat puternic, am făcut și un foc, pentru ca el să vadă cum se încearcă salvarea lui, să capete încredere. Chiar a fost întrebat, când a ajuns în siguranță, dacă nu și-a pierdut speranța când a văzut că barca pneumatică se rupe și că nu putea fi salvat cu ea. A răspuns că a avut încredere tot timpul că va fi luat de acolo”, a declarat inspectorul-șef al ISU Suceava. Pompierii și jandarmii au continuat căutările fratelui mai mic, dar și ale tânărului dispărut în apele Moldovei cu o zi înainte Ieri, în zorii zilei, a reînceput operațiunea de căutare a lui Costel Piteleac, fratele de 7 ani al celui salvat. Pe lângă cei 35 de pompieri cu o barcă pneumatică, au rămas în dispozitiv și 40 de jandarmi sub comanda șefului IJJ, generalul Eugen Șalar, cu încă o barcă, toți militarii rămași la Brodina încă de luni seară. Căutările s-au desfășurat pe apă și pe uscat pe ambele maluri, în aval, pe râul Suceava, de la Brodina spre Vicov. Alte echipe de pompieri și jandarmi au continuat ieri căutările lui Vasile Niga, tânărul de 22 de ani surprins de apele râului Moldova în timp ce încerca, luni, în jurul orei 10, să treacă cu căruța, după balast, printr-un vad în zona municipiului Câmpulung Moldovenesc. În căruță cu el se mai afla un alt băiat, în vârstă de 17 ani, care însă a reușit să se salveze agățându-se de gâtul calului și împreună cu animalul să ajungă la mal. Până la ora 15 nu venise însă nicio veste de la echipele de căutare de la Brodina sau Câmpulung, iar șansele ca cei doi să mai fie găsiți în viață erau din ce în ce mai mici… Numărul sucevenilor care și-au pierdut viața înecați de viituri se apropie de 10 În cazul nefericit în care copilul din Ulma și tânărul din Câmpulung, dispăruți în apele Sucevei și Moldovei, vor fi găsiți înecați, numărul vieților sucevenilor curmate de inundații și viituri s-ar ridica la 10. La sfârșitul lunii trecute, când ploile au făcut prăpăd în zeci de localități din județ și au umflat apele, și-au pierdut viața Viorel Cviatcovschi, de 43 de ani, din Moldovița, Domnica Seserman, de 56 de ani, inginerul silvic Răzvan Lucian Antonovici, de 26 de ani, din Șerbăuți, Gheorghe și Ioana Cucuruz, soț și soție, de 83 și, respectiv, 73 de ani, din Călinești-Cuparencu, Traian Bodale, de 62 de ani, din Marginea, Ioan Ailenei, de 70 de ani, din Hânțești, și Mircea Popovici, de 53 de ani, din Sucevița, ultimul murind de spaimă când a văzut că vine viitura.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI