Respectând dorința organizatorilor, am trimis exponatul “Biserici și mănăstiri din Bucovina”, exponat format din două panouri (24 de foi de expunere), aparținând elevei Cristina-Holly Dolinski. Demn de menționat este faptul că operațiunea de com-punere a acestui exponat a fost supervizată de domnul gen. Vasile Doroș și domnul ing. Mihai Ceucă, conducătorii acestei societăți. Expoziția, fiind la prima sa ediție (noi am desfășurat deja ediția a șasea), n-a fost competitivă. Toate exponatele prezentate au primit diplomă de participare. Apreciind exponatul nostru, doamna Any Boyard, președinta Federației Franceze de Maximafilie și vicepreședinta Federației Mondiale de Maximafilie, a trimis cadouri pentru 15 dintre membrii cercului nostru, nu numai pentru eleva care a expus. Pentru ea a trimis o medalie format mare, iar pentru ceilalți medalii mai mici, toate legate cu șnur cu tricolorul Franței. Pe lângă medalie, toți copiii au mai primit ilustrate maxime franceze, cu tematică diferită, mărci poștale, clasoare mici, vederi din Franța, cartoane tematice. Membrii clubului nostru filatelic s-au fotografiat în frumoasele noastre costume populare la biserica lui Luca Arbure, la biserica nouă, la o casă veche și la una nouă și, împreună cu o scrisoare de mulțumire, au expediat fotografiile în Franța. Doamna Boyard a admirat foarte mult costumele noastre populare acum doi ani, când am fost la expoziția internațională de la Bacău, acum solicitând în mod expres astfel de fotografii. Cum să nu fim mândri de dorința dumneaei? Probabil ne vom întâlni cu această doamnă în luna septembrie la Bacău, unde va avea loc o nouă expoziție de maximafilie națională, cu participare internațională, cu tema “Artă și religie”. Și la această expoziție am primit invitații, la care ne vom prezenta cu trei exponate de maximafilie (cărți poștale ilustrate): “Biserici și mănăstiri din Bucovina”, „Monumente medievale din România” și “Sfintele sărbători ale românilor”. (Prof. GH. DOLINSKI)
Prin intermediul Societății Române de Maximafilie “Dr. Neaga” din Bacău, societate afiliată la Federația Filatelică Română, clubul nostru filatelic a primit o invitație din partea Societății Franceze de Maximafilie pentru a participa la o nouă expoziție.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii