Un secol și jumătate de educație, într-o singură carte

Cea de-a șaptesprezecea carte publicată de profesorul Petru Bejinariu („Educație și identitate”, Editura Universității Suceava, 2010) dezvoltă, în cele vreo 340 de pagini, tema cea mai apropiată inimii și preocupărilor sale – tema educației, sub multitudinea formelor ei de manifestare, îndeosebi în spațiul Bucovinei istorice, pe o perioadă de aproape 150 de ani, de la ridicarea Bucovinei la rangul de ducat cu independență administrativă, în 1862, și până la controversatele măsuri de reformare a învățământului din anul 2010.

 

Cum subliniază în „Cuvânt înainte” prof. univ. dr. Ștefan Purici, educația nu este privită ca un scop în sine, ci ca un mijloc care „îi conferă individului identitate, particularizându-l în cadrul comunității sau omenirii”. Această identitate se extinde și asupra întregii colectivități umane supuse educației. Prin ce se particularizează cartea profesorului Bejinariu față de lucrările cu temă identică? Prin mai multe elemente și, în primul rând, prin viziunea totalizantă asupra sistemului, îmbinată cu stăpânirea, prin proprie experiență, a detaliului așezat corect la locul său. Viziunea de ansamblu îi este asigurată de cunoștințele temeinice de pedagogie, demonstrate în zecile de studii publicate în presa centrală și județeană de specialitate. Cunoașterea direct de la sursă a detaliului începe cu experiența personală de elev și apoi de student care, punând seriozitate în actul învățării, a putut trăi bucuria succesului și a realizării în propria carieră. Fiind absolvent, mai întâi, al Școlii Pedagogice de la Șendriceni, a cunoscut școala și educația ca tânăr învățător. Urmând apoi Facultatea de Științe Naturale – Geografie la Cluj, a devenit profesor, pentru scurt timp de gimnaziu și apoi de liceu, statut în care și-a găsit cea mai frumoasă împlinire. Ca profesor de liceu, a avut zeci de elevi cu premii județene la biologie și cu premii pe țară, foarte mulți urmând apoi medicina, toți pregătiți gratuit de domnul profesor, care rămânea cu satisfacția morală că se vede împlinit prin propriii elevi. Ca director, timp de un sfert de secol, succesiv, la două licee din Rădăuți, acum colegii, și-a format și dovedit calitățile de manager, canalizând în direcție constructivă eforturile colectivelor didactice și realizând experiențe și inițiative cu ecou pe plan național. Între timp a cunoscut învățământul ca inspector și ca șef al Secției de Învățământ a Raionului Rădăuți, lărgindu-și orizontul răspunderilor și al preocupărilor didactice. Totul a culminat cu statutul de deputat în Parlamentul României, cu numeroase intervenții și inițiative în comisia de învățământ și în plen, cunoscând educația chiar din forul unde i se elaborează legile și având ocazia să întrețină relații cu autoritățile din Ucraina și din Republica Moldova în legătură cu situația învățământului în limba română din aceste teritorii cu populație românească. Se poate deduce din cele spuse că dintre toți cei ce scriu și vorbesc despre învățământ, profesorul Bejinariu privește problemele din cele mai diverse perspective. O altă trăsătură a cărții, care o marchează ca un fir roșu de la început până la sfârșit, este afirmarea și apărarea, prin educație, a identității românești în acest teritoriu atât de încercat al Bucovinei, idee repetată și în multe titluri de capitole și de subcapitole. În cele opt capitole, autorul prezintă succint evenimentele din istorie care au marcat viața populației românești din Buco-vina, diferitele instituții, societăți, organizații și publicații prin care s-a realizat educația în spirit românesc (Biserica și școlile bisericești, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, Societatea Culturală „Școala Română”, Societatea Mazililor și Răzeșilor, Universitatea Populară „Ion Nistor”, școlile în limba română din Cernăuți, Suceava, Rădăuți și alte localități). Din numeroasele articole publicate în presa centrală și locală în perioada 2000 – 2010, autorul a selectat aproape 50 de prezentări monografice, mai sumare sau mai ample, ale unor personalități, academicieni, mitropoliți, profesori universitari, directori și profesori de liceu care au contribuit la progresul educației în ținutul Bucovinei. Doar câteva exemple: Leca Morariu, Simion Florea Marian, I. G. Sbiera, Aron Pumnul, Sextil Pușcariu, George Tofan, Ion Nistor, Iacov Putneanul, Gheorghe Popadiuc, Andronic Motrescu, Vasile Țigănescu, Vasile Precop ș.a. Dacă mai adăugăm cele peste 600 de nume citate în „Indicele de nume” de la sfârșitul lucrării, ne dăm seama deplin de bogăția de informații ce ne stă la dispoziție. Această carte a profesorului Petru Bejinariu este necesară tuturor acelora care au o cât de mică tangență cu problemele de educație, în școală sau în familie, de la tineri elevi, până la bunici. TRAIAN REI