O razie organizată vineri, în două etape, pe raza municipiului Suceava a dus la rezolvarea a 4 dosare ce vizau fapte penale ale căror autori figurau ca necunoscuți. În urma unor percheziții domiciliare la două familii din Șcheia, polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipale i-au depistat pe O. Cezar, de 28 ani, O. Dumitru, de 25 ani și O. Marin, de 24 ani, ca autori ai mai multor furturi din societăți comerciale și garaje din Suceava. Față de aceștia s-a dispus începerea urmăririi penale. O patrulă de siguranță publică l-a prins în flagrant, în aceeași zi, la ora 20, și pe Mihai S., de 29 de ani, din orașul Podu Iloaiei, județul Iași, care șutise un telefon mobil în valoare de 300 de euro de la un bărbat din Todirești. Ieșeanul s-a ales, la rându-i, cu dosar penal. Acțiunea de vineri a polițiștilor suceveni a urmărit asigurarea ordinii și liniștii publice, siguranța cetățeanului, combaterea faptelor cu violență, a furturilor, actelor de comerț neautorizat, cerșetorie, vagabondaj, siguranța și fluidizarea traficului rutier. Cu aceeași ocazie au fost verificate 44 de societăți comerciale și 7 ateliere de reparații și controlate 183 de autoturisme. 11 minori găsiți vagabondând au fost trimiși la casele lor, 18 adulți fiind conduși la poliție pentru diferite cercetări, 7 persoane fiind amprentate și fotografiate și intrând astfel în baza de date a poliției. Controale și la materialul lemnos… Reprezentanți ai polițiilor rurale, ai I.T.R.S.V. Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au fost cu ochii, la sfârșitul săptămânii trecute, și pe transportul, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos. Polițiștii din cadrul Postului de poliție Vicovu de Jos i-au identificat astfel pe Romică U. și Gică B. din localitate, care au tăiat și sustras din pădurea de pe raza Cantonului Silvic Pietroasa un număr de 44 arbori de esență rășinoase, fără a fi inventariați, valoarea prejudiciului fiind de 1500 lei, prejudiciu ce a fost recuperat. A fost întocmit dosar penal ce va fi înaintat cu propunere procedurală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Polițiștii din cadrul Biroului de combatere a delictelor silvice, însoțiți de lucrători din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au oprit în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din Câmpulung Moldovenesc, autoutilitara condusă de Dinu N., din com. Sadova, care transporta cantitatea de 17,25 mc lemn lucru rotund. Conducătorul auto nu a prezentat documente de proveniență pentru materialul lemnos, fiind amendat cu 1.000 lei, iar cantitatea de 17,25 mc de lemn a fost confiscată. Acțiunea pe linie silvică s-a desfășurat la 83 de instalații de debitat și zone aparținând fondului forestier, fiind verificate la drum peste 100 de mijloace de transport. …și pe evaziune fiscală N-au scăpat în weekend nici societățile comerciale, polițiștii de la “Fraude” alegând sâmbătă să adulmece nițel ilegalitățile prin cele din orașul Vicovu de Sus. Împreună cu cadre ale serviciului de ordine publică, o grupă a Serviciului de Intervenție Rapidă și doi comisari ai Gărzii Financiare Suceava au verificat în total aproximativ 40 de operatori economici (societăți comerciale, întreprinderi familiare sau individuale), față de care au fost aplicate amenzi totale de 6.000 de lei. Cu această ocazie, Garda Financiară a suspendat activitatea a trei agenți economici, pe motivul extrem de simplu, dar just, că s-au găsit nereguli la casele de marcat.
Poliția municipală a dat vineri nume la 4 dosare ce figurau cu „AN” și a băgat în evidențe, cu fotografii și amprente, alte 7 persoane > Dosar penal pentru 44 de arbori tăiați ilegal pe raza Cantonului Silvic Pietroasa > “Fraude” adulmecate și la Vicovu de Sus, unde 3 societăți comerciale au fost închise pentru nereguli la casa de marcat
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii