Model francez pentru salvarea firmelor de la faliment și menținerea locurilor de muncă

Administrația locală suceveană anunță că se va implica mai mult în sprijinirea agenților economici și în salvarea locurilor de muncă.

 

Aceasta după modelul francez din Laval, oraș cu care municipiul reședință dorește să se înfrățească și ai cărui viceprimari au fost oaspeții primăriei la recentele manifestări prilejuite de „Zilele Sucevei”. Șeful administrației locale sucevene, Ion Lungu, spune că urbea franceză se aseamănă mult cu Suceava, atât ca număr de locuitori, dar și ca buget de venituri și cheltuieli. Edilul-șef reliefează că deliberativul din Laval a aprobat hotărâri prin care, la vreme de criză și pentru a le salva de la faliment, firmelor cu până la 10 angajați li se acordă sprijin financiar de 50.000 de euro, iar celor cu maxim 20 de angajați, de 100.000 de euro. „Sigur, noi nu putem face acest lucru, dar, din ce am înțeles de la ei, până a ajunge la autoritățile centrale, autoritățile locale se implică mult în salvarea locurilor de muncă. De aceea, eu zic că, acolo unde ne stă în putere, este bine să încercăm să venim și noi în ajutorul firmelor locale”, a declarat Ion Lungu.
Orașul Laval se află în departamentul Mayenne, regiunea Pays de Loire, Franța, unitate teritorial-administrativă care are un parteneriat cu Consiliul Județean Suceava. Consiliul Local Suceava și-a dat, încă din 2009, acordul de principiu pentru un parteneriat cu localitatea franceză. Acesta prevede relații de colaborare economică, comercială, educațională, culturală, turistică, sportivă și pe latura de administrație publică locală. De asemenea, relații de schimb reciproc ar urma să aibă loc în domeniile protecției mediului, medical și cel al serviciilor edilitare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: