Sfântul Ștefan cel Mare a fost „scutul lui Dumnezeu” în Moldova

Interviu cu arhimandritul Velnic Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna

 

– Părinte Stareț, ce sărbătorim pe 2 iulie? De ce venim la Putna în această zi?
– Încă din 1871, poetul nostru național Mihai Eminescu propunea ca din ziua de 2 iulie să facem sărbătoare națională. De ce? Pentru că în această zi s-a strămutat în locașurile de veci cel mai vrednic român, cel mai mare român, cel care a știut să apere neamul și țara cum nu a știut niciun domnitor până la el și nici după el, până în vremurile noastre.
Pe 2 iulie, în 1504, a trecut la cele veșnice cel care a fost conștient de ce este neamul nostru, de cum trebuie să gândim, ce trebuie să facem și cum să ne ducem mai departe viața noastră ca neam. Înțelegând toate acestea, slăvitul voievod Ștefan, pe care îl cinstim astăzi, a zidit țara pe pilonii cei tari ai credinței străbune, ai dragostei de neam și de pământul strămoșesc.
Pământul și credința, nea-mul și țara au fost pentru Ștefan cel Mare lucruri sfinte. În fața acestora și-a plecat genunchii. Ele au făcut parte din crezul său și a știut că fără aceste elemente – fără dragostea de neam, de țară și fără dreapta credință –, este greu să rezistăm, înconjurați de popoare care nu întotdeauna ne-au fost prietene.
Trebuie să venim măcar o dată în viață la Putna să ne închinăm la mormântul slăvitului voievod Ștefan, dacă suntem români cu simțirea, cu trăirea, cu crezul. Măcar o dată trebuie să punem o floare a recunoștinței pe mormântul acestui sfânt strămoș al neamului nostru.
Venim pentru că el a știut ce să facă, cum să trăiască, cum să îndrume, cum să povățuiască, a știut cum să fie „baci până la adânci bătrânețe” neamului, cum spune Delavrancea.
Cu el a fost, într-adevăr, voia lui Dumnezeu. El a fost un apărător al credinței și, aș îndrăzni să spun și mai mult, el a fost „scutul lui Dumnezeu” în Moldova acelor vremuri. A fost omul ales de Dumnezeu pentru a conduce țara. Poate și de aceea Dumnezeu a îngăduit, așa cum se spune în Acatistul său, să poarte și el o rană în trup vreme de 42 de ani – rana de la picior, primită la asediul cetății Chilia –, precum alt ales al lui Dumnezeu, Apostolul Pavel. Și, ca și Sfântul Pavel, și Sfântul Ștefan a fost un apostol al neamului nostru, prin felul cum a condus țara. Tot ceea ce a creat, tot ceea ce a lăsat după el a fost și este demn de respectat, demn de urmat, demn de lăudat. Nu întotdeauna cuvintele pot să cuprindă și să arate măreția acestui voievod. De aceea, pe drept cuvânt Dimitrie Cantemir l-a numit „domn mai presus de orice laudă”.
– În fiecare zi vă închinați la mormântul Sfântului Ștefan. Are Măria Sa ceva de spus poporului căruia, cu mai bine de 500 de ani în urmă, i-a fost domn?
– El are un mesaj pentru cei care astăzi ne plecăm genunchii în fața mormântului său și pentru cei care, chiar dacă nu am reușit să ajungem la Putna, ne aducem aminte că am avut un Ștefan. El este limpede: să luăm aminte la cum petrecem, la ce facem, la cum gândim și la cum croim viața noastră și societatea noastră de acum înainte. Este un mesaj pentru toți, mari și mici, de la cei care guvernează, până la poporul de jos, pentru cei ce sunt politicieni și pentru cei ce nu sunt. Să facă ceea ce le dictează conștiința, frica de Dumnezeu și dragostea de neam. Să nu ia hotărâri și să nu voteze cum impune un partid ori altul sau cum impune o forță ori alta din interior sau din afară. Ci fiecare să-și cerceteze bine conștiința și să lucreze în frica lui Dumnezeu.
Cu toții trebuie să ne trezim la realitate, să fim conștienți de starea în care am ajuns, de cât de mult suntem la fundul sacului și să oprim declinul acestui neam, din toate punctele de vedere, și să croim viitorul creștinește, în frica lui Dumnezeu, pe drumul bătătorit de înaintași. Dacă strămoșii noștri au mers pe acest drum, și dacă Sfântul Ștefan a putut să fie „baci până la adânci bătrânețe” iubindu-și neamul, țara și valorile naționale, înseamnă că acesta este drumul bun și nu altul. Aceasta, ne spune Măria Sa, se poate numai cu Dumnezeu și numai strâns uniți în jurul a ceea ce este sfânt și drept; doar în felul acesta vom birui, căci fără Dumnezeu nu putem face nimic. Nu se poate clădi o societate pe altă temelie decât cea a credinței, a dragostei de neam și de țară. Altfel e ca și cum ai clădi o casă pe nisip.
Acestea ni le spune Măria Sa Ștefan la sărbătoarea lui de astăzi.

A consemnat
TIBERIU DAN

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI