ISU București, Brașov, Dâmbovița și Prahova au trimis în ajutorul sucevenilor 138 de oameni, autospeciale, motopompe și mașini de transport > 450 de pompieri, 300 de polițiști și circa 150 de jandarmi trag cot la cot cu cei loviți de ape
138 de pompieri militari, 14 autospeciale, 29 moto-pompe, o autocamionetă, câte un autobuz, microbuz și autoturism de teren, din țară, au suplimentat de miercuri, forțele de intervenție locale care acționează pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în județul Suceava.
Efectivele și mijloacele venite în ajutorul sucevenilor provin din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență București, Brașov, Dâmbovița și Prahova. Împreună cu lucrătorii de la ISU Suceava, aceștia au format echipe care să acționeze pentru decolmatarea gospodăriilor, beciurilor, subsolurilor, curților, caselor, fântânilor, podețelor în toate localitățile de pe teri-toriul județului în care s-au produs inundații. Tot ei, suntem informați, asigură alături de alte forțe MAI, transportul de apă și alimente către comunitățile afectate, iar dacă va mai fi cazul vor efectua evacuarea persoanelor, animalelor și bunurilor materiale.
A sosit de asemenea la Suceava și este deja la treabă un grup de scafandri de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani, care căută tânărul de 26 de ani dispărut luni la Șerbăuți.
ISU Suceava are mobilizați în teren 450 de pompieri, 36 de autospeciale, 19 motopompe și 11 bărci pneumatice.
Conform unui comunicat al prefectului județului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, alături de pompieri muncesc efectiv la lopată, la cărat, la deblocat canale, podețe, la volanul diferitelor mijloace de transport și la asigurarea măsurilor specifice de ordine și siguranță publică încă aproape 300 de polițiști ajutați de 80 de autospeciale, precum și 150 de jandarmi cu încă 16 mașini.
În cele 4 sectoare de frontieră de pe raza județului Suceava stau gata să intervină în zonele afectate, dacă situația o cere, 200 de polițiști de frontieră.



























Comentarii