„Există posibilitatea ca acea conductă care alimentează cu apă caldă municipiul Suceava să cedeze în orice moment”, subliniază Lungu
Pilonul „podului de utilități” dărâmat de viitura de zilele trecute de pe râul Suceava ar putea fi reconstruit cel mai târziu în luna august, a declarat ieri, într-o conferință de presă, primarul Sucevei, Ion Lungu. Prima condiție este cea a revenirii apelor în limitele normale, remedierea deficiențelor fiind abordată într-o întrunire de urgență a conducerii administrativului municipal cu directorul general al Termica, Constantin Plăcintă, cu șefii compartimentelor specializate ale executivului, precum și cu directorul general al societății de utilități comunale ACET, Ștefan Groza.
„Lucrul cel mai grav se referă la conducta de termoficare, cea care, practic, alimentează cu apă caldă orașul Suceava. Această conductă poate ceda oricând, acum nefiind încă afectată datorită faptului că a fost deasupra nivelului apei. Am avut un comandament cu directorul general de la Termica, șeful ACET și specialiști din primărie, astfel încât să încercăm să refacem cât mai repede acel pilon. În primul rând trebuie să se retragă apa, dar deja am dat dispoziții să se identifice proiectul inițial, în vederea refacerii obiectivului. Există riscul ca acea conductă care alimentează cu apă caldă municipiul Suceava să cedeze în orice moment”, subliniază dl Lungu.
Edilul-șef evidențiază că repararea podului de supratraversare cu rețele de utilități a râului Suceava va avea loc, cel mai probabil, în luna august, atunci când Termica va intra în revizia generală anuală a instalațiilor de producere, furnizare și transport a agentului termic, interval în care livrarea apei calde va fi sistată.
Reamintim că, marți dimineață, din cauza viiturii de pe râul Suceava, un picior al „podului tehnologic” din aval de Bazar s-a aplecat sub forța puhoaielor, două conducte de apă rece din cadrul Programului ISPA fiind rupte, iar alte două, respectiv cea de gaze naturale și cea de agent termic, fiind încă în pericol.


























Comentarii