Motto: „Doamne, nu-i ierta, pentru că ei știu ce fac!”
Nici nu vă puteți imagina cu câtă nerăbdare aștept să mi se ia banii din pensie ca să am și eu satisfacția că am contribuit cu banii din socialism la revigorarea capitalismului și capitaliștilor români și străini! Pot pune mâna-n foc că sumele jumulite de la pensionari și de la o parte dintre bugetari nu vor fi folosite după programul anunțat, așa cum banii luați de la FMI au luat și vor lua altă destinație.
Deocamdată, deși cu FMI în coastă, buzunarele noastre sparte n-au fost cusute, nu se știe cum vom achita datorii de peste 10 miliarde de euro numai anul acesta, și, dacă nu avem bani, ne-am ales, în ultima săptămână, cu o vedetă de televiziune, Jeffrey Franks, despre care ar trebui să se știe că atunci când de la Istanbul era trimis un ceauș spre București sau Iași, nu era de bine; putea să-ți aducă mazilirea, așa că nu se știe, cu adevărat, ce ni se pregătește de către Sublimul Fond Monetar Internațional.
Nu pot fi sigur că, din sumele colectate, se vor construi prin sate locuințe pentru specialiști, program trâmbițat ca o noutate, când, se știe că, prin comune, au fost construite blocuri de locuințe de către vechiul regim al lui Ceaușescu; mai sigur poate fi că, ținând seama numai și numai de interesul național, banii noștri puțini vor fi dați pentru achiziționarea de avioane de vânătoare F-16, pentru a fi compatibili cu înzestrarea armatelor NATO și pentru trimiterea în Afganistan a încă 600 de militari români.
Desigur, interesul național ne cere să dotăm armata noastră aproape inexistentă cu aparate de zbor second-hand, de fapt 24 de carcase de foste avioane F-16, vechi de 25-30 de ani, care au făcut toate războaiele SUA. Întrebarea ar fi, dacă n-ai armată, la ce-ți trebuie înarmare, iar cu patrimoniul armatei s-a tras frumos din condei: au dispărut instalațiile, clădirile, terenurile de instrucție, parcurile auto, industriile care lucrau pentru armată, s-au dus și specialiștii, s-a dus tot pe apa Sâmbetei. Acum, că nu mai avem mai nimic, ni se servește cu polonicul puterii patriotismul avântat spre zările albastre, pe aripi de avioane expirate.
Pe cine îl bântuie adierea unei întrebări, altfel firești, de ce carcase de avioane?, i se poate răspunde că s-a făcut o analogie cu carcasele de porc. Amintiți-vă de porcii noștri, porci-porci, buni de pus pe masa tuturor, lăsați să moară de foame (erau arătați la televizor prin 1993-1994), amintiți-vă de Combinatul de creștere și îngrășare a porcilor de la Timișoara, lăsat pradă degradării și distrugerii. De ce? Ca să cumpărăm porci în carcasă de la cine a avut conducători mai deștepți și mai cinstiți decât ai noștri. Cum de ni se întâmplă numai nouă să dăm mereu cu oiștea-n gard? Din obișnuință, din umilință, din lipsă demnității, a respectului față de țară și poporul tău, toate la un loc ne obligă la marfă proastă pe bani mulți.
Istoria afacerilor păguboase la români are state vechi, nu ne ducem până în epoca fanariotă, o începem de la Carol I care, cât era el de prusac, de distant și de bățos, n-a fost străin de afacerea păguboasă cu căile ferate – afacerea Stonssberg – asemănătoare până la identitate cu recenta și neîncheiata afacere Bechtel – Berceanu. Atât de înfipți în politica mare erau afaceriștii din timpul lui Carol I, încât statul român a fost condiționat pentru recunoașterea independenței de stat (Tratatul de la Berlin, 1878) de achitarea unor sume exorbitante către consorțiul german Stonssberg, dar și de acordarea cetățeniei pentru evrei. Cât costa un kilometru de cale ferată în timpul lui Carol I? Tot atât cât costă acum un kilometru de autostradă!
În timpul lui Carol al II-lea (1930-1940), demn fiu al mamei sale, regina Maria, cel care trăda Țara ca pe Lupeasca lui, afacerist și devorator de sume uriașe, s-a lansat afacerea cu timbrul aviatic, tot pentru înzestrarea armatei. O afacere cu armament a intrat în istorie cu numele de afacerea Skoda. Până la a construi avioanele noastre la IAR – Brașov (în 1936 un IAR a obținut locul I la viteză!), am cumpărat avioane proaste de la italieni și francezi; unele nu s-au ridicat niciodată de la sol, erau niște carcase. Banii au fost dați, prețurile au fost mari, comisionul gras, apoi au urmat afacerile cu piesele de schimb, cu deplasările, cu tot tacâmul de prăduire a banului public. În legătură cu afacerea cu avioanele de luptă și cu piesele de schimb s-a scris și s-a jucat o scenetă în care erau demascate hoția, prostia, incompetența, indiferența din perioada interbelică. Pe o foaie de comandă era scris negru pe alb, între piesele necesare pentru avioanele achiziționate, 300 belerege. Foaia de comandă a fost aprobată de multe capete care, pentru a nu părea neștiutori, nu au întrebat ce-s acele belerege și la ce folosesc, până când un maistru-mecanic a lămurit chestia: nu erau belerege, erau belciuge! Omul a explicat că dactilografa, angajată pe criterii politice, încurcă termenii și chiar literele și nu poate fi de mirare problema cu beleregele, deoarece, cu o lună înainte, a înaintat comandamentului o cerere de învoire pentru o schimbare de domiciliu, „ca să mă mut” zicea ea, dar în loc de „u”, bătuse la mașina Yost un „f”. Comandantul, sensibil la cerințele și nevoile angajaților, i-a aprobat trei ore, în locul celor trei zile solicitate.
Nu după mult timp, atât cât să se liniștească spiritele agitate din cauza programului anticriză, va fi reluată afacerea cu carcasele F-16, 24 la număr, cu 1,6 miliarde de euro, care, pentru a fi funcționale, măcar pentru antrenamente, vor mai costa pe puțin 3 miliarde. Iar se vor bate (la computer, de data aceasta), liste cu piesele necesare și sunt aproape sigur că operatoarea va scrie în loc de carcasă – carasă, pentru că știe ea ce știe despre caras. Cum vor fi recondiționate F-16? Tot așa cum au fost recondiționate și MIG-urile, de o firmă din Israel, continuând să cadă unul după altul. În zadar au venit suedezii cu oferta de a cumpăra la prețul de 1,6 miliarde euro avioane noi (firma Gripen), cu asistență tehnică asigurată, se va spune că nu e în interesul nostru național să luăm avioane noi la prețuri avantajoase și, apoi, judecați și voi, plătitorii: nu achiziționăm orice fel de carcase, achiziționăm carcase purtătoare de democrație americană, exportată odată cu rachetele în Irak, în Afganistan și oriunde este nevoie.
După atâta furăciune, afaceri dubioase, hoție pe față asupra banului public, orice afacere, orice achiziție în care este implicat statul, provoacă suspiciunea unei megaafaceri, caracterizată prin pagubă națională, marfă proastă și 3-4 îmbogățiți. Oare în suma de 4,5 miliarde euro, cât ne vor costa în final cele 24 de carcase zburătoare F-16, intră și 300 belerege? Le-aș considera un bonus la hoție și prostie.
Comentarii