Rapid CFR Suceava – Willy Bacău 4 – 1 (2 – 1)
Rapid Suceava s-a numărat printre performerele etapei a XXIX-a din Seria I a celui de-al treilea eșalon fotbalistic al țării. Marți seară, “alb-vișiniii” au învins cu 4-1, pe “Areni”, formația Willy Bacău.
Jucătorii lui Bogdan Tudoreanu au deschis repede scorul. În minutul 3, Negru a fost faultat în suprafața de pedeapsă și tot el a transformat lovitura de la 11 metri acordată de centralul Vlad Ciobanu. Răspunsul băcăuanilor a venit în minutul 10, când portarul Gavriloaia a intervenit providențial la o fază de unu contra unu cu un atacant advers.
După alte zece minute, Willy a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj. Ursu a finalizat cu un șut din afara careului de 16 metri o acțiune șnur a băcăuanilor.
Rapidul avea să intre însă în avantaj la vestiare. În minutul 44, Negru a avut o acțiune personală pe partea stângă, l-a găsit pe Paul Bosancu, care a înscris simplu, din 7 metri. Minutul 55 a adus eliminarea portarului echipei vizitatoare pentru gesturi obscene la adresa tușierului Claudiu Loghin.
După o perioadă în care niciuna dintre echipe nu și-a mai creat vreo ocazie importantă de a înscrie, Tudoreanu a făcut o schimbare ce avea să se dovedească inspirată. Nicu Azaharioaei a intrat în locul lui Seby Jalbă în minutul 78, pentru ca, în minutul 85, să se restabilească egalitatea numerică pe teren, după ce Paul Bosancu a primit cartonașul roșu pentru că l-a călcat pe un fotbalist advers. Când toată lumea aștepta ultimul fluier al partidei, în minutul 89, Azaharioaei a pătruns pe partea dreaptă, i-a centrat bine lui Romaniuc, care din 8 metri a îndeplinit o simplă formalitate. După numai un minut, același Azaharioaei a dejucat pasul la ofsaid al oaspeților, a plecat singur de la jumătatea terenului și a stabilit scorul final, 4-1, cu un șut printre picioarele portarului celor de la Willy.
Rapid CFR Suceava a jucat în alcătuirea: Gavriloaia – Pantea, Plecanciuc, Sevaciuc, Oniu – Jalbă (78 Azaharioaei), Romaniuc, Stănescu (46 Spătar), Paul Bosancu – Negru (70 Sava), Șuleru (86 Burlacu).
Rezultatele etapei a XXIX-a:
Politehnica II Iași – Petrotub Roman 2-5
Au marcat: P. Tincu (22), Al. Buhuși (54) / V. Popa (35 penalti), Fl. Alexandrescu (40), Pătrașcu (41), Chitoșcă (77, 90+3)
Aerostar Bacău – Poli Galați 2-1
Au marcat: Banu (3, 70 – penalti) / Radu (20)
CFR Pașcani – Sporting II Vaslui 1-0
A marcat: Ed. Sandu (88)
Rapid CFR Suceava – Willy Bacău 4-1
Au marcat: Negru (3), Bosancu (44), Romaniuc (89), Azaharioaiei (90) / Ursu (21)
Oțelul II Galați – Pambac Bacău 2-0
Au marcat: Nicolic (69), Hristian (73)
FC Panciu – Cetatea Târgu Neamț 1-0
A marcat: Cioran (16)
CF Brăila – CSM Focșani 2-1
Au marcat: N’Digwe (25), Bosoi (90) / Toma (46)
Ceahlăul II Piatra Neamț – CS Gura Humorului 3-0
Gura Humorului s-a retras și pierde meciurile rămase cu 3-0
Dunărea II Galați stă.




























Comentarii