În județul Suceava, într-un singur an (2009 față de 2008), numărul bolnavilor de cancer a crescut cu 427
Directorul medical al Spitalului Județean Suceava, medicul oncolog Doina Elena Ganea, ne-a declarat ieri că la Suceava nu sunt probleme, deocamdată, cu medicamentele pentru tratamentul bolnavilor cu cancer, dar nu se știe ce va fi de la 1 iulie. “În momentul acesta avem acces la medicamente prin circuitul deschis, în afară de acelea pentru care trebuie aprobări speciale. Putem accesa prin circuitul deschis orice medicament de pe listă. Sunt îngrijorată pentru perioada următoare, dar nu pentru momentul de față”, a spus dr. Ganea.
Potrivit Ministerului Sănătății, medicamentele necesare tratamentului bolnavilor cu afecțiuni oncologice înscriși în Programul național de oncologie vor fi eliberate, de la 1 iulie, doar prin farmaciile cu circuit închis aparținând unităților sanitare în care se derulează programul. Inițiatorii proiectului menționează, în nota de fundamentare, că această măsură este necesară pentru eficientizarea utilizării fondurilor publice alocate cu această destinație.
În 2009, numărul pacienților cu tumori maligne aflați în evidența Direcției de Sănătate Publică Suceava era de 8253, în creștere față de 2008, când erau în evidență 7826 astfel de pacienți.

























Comentarii