Animalele de lângă noi

S-ar părea că noile măsuri anticriză tot ar fi favorabile cuiva! Și nu m-aș gândi la cei care, în aceste zile, se simt, dintr-un motiv sau altul, mai mult sau mai puțin justificat, feriți. (Vor fi fiind și dintre aceia, desigur, care realmente sunt și vor fi feriți astfel, pentru că au știut cum să se ferească întotdeauna de așa pericole!). Ci pur și simplu la simpaticii căței (sau, dimpotrivă, la urâcioasele – și periculoasele – javre) care, nu demult, până ca FMI să le reamintească guvernanților (și președintelui, și opozanților, și sindicatelor!) că e criză, că suntem în deficit, că suntem pe minus, redeveniseră (de la București până la noi; până și soarele – luptei împotriva – patrupedelor comunitare tot de la București răsare) problemă în preocuparea administrațiilor și a societății, subiecte media etc.

 

L.D. CLEMENT

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI