Pentru sucevenii care nu-și plătesc amenzile

Muncă în folosul comunității

La stabilirea conținutului activității se va ține seama de pregătirea profesională și de starea de sănătate a contravenientului

 

Sucevenii certați cu legea vor fi obligați să presteze în domeniul serviciilor publice, respectiv la întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, precum și la ingienizarea localității. Aceasta potrivit unui proiect de hotărâre privind stabilirea domeniilor pentru prestarea, de către contravenienți, a muncii în folosul comunității, document care va ajunge pe masa de lucru a aleșilor locali în prima ședință ordinară a deliberativului local.
Inițiativa aparține primarului Ion Lungu, demersul urmărind stingerea obligațiilor fiscale constând în amenzile pe care locuitorii urbei nu le achită la timp. Măsura va fi luată pe baza copiei hotărârii judecătorești referitoare la sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, a mandatului de executare și a confirmării integrale a sancțiunii.
Demersul vine pe fondul Ordonanței Guvernului nr. 55/2002, de stabilire a competențelor care revin autorităților publice locale, primarul Lungu urmând a emite și o dispoziție de aprobare a unui regulament privind condițiile de executare a sancțiunii contravenționale, precum și a programului de lucru. Conform legii, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în scopul înlocuirii amenzii cu munca în folosul comunității. La stabilirea conținutului activității se va ține seama de pregătirea profesională și de starea de sănătate a contravenientului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI