Piața câmpulungeană nu a fiscalizat loboda și hreanul…

 

Comercianții din piața agroalimentară câmpulungeană au continuat să vândă nestingheriți legume și zarzavat, ca și până acum, în pofida unor vești care îi speriau că ar fi obligați să dețină case de marcat și să taie bonuri fiscale. Unii dintre ei nici nu auziseră că ar fi trebuit să se autorizeze și să țină contabilitate, alții spuneau că habar nu au să folosească o casă de marcat, iar alții, că nu au bani să o cumpere sau că nici măcar nu există destule prize în piață ca să se pună casele de marcat la curent electric, pentru că acumulatorul nu poate rezista ziua întreagă. Alții, dintre cei care păreau informați, luau în râs o asemenea ipoteză. “Eu aș vrea să îl văd pe Boc cum vinde leuștean cu casa de marcat. Probabil că nici tat-său nu știe să o folosească, de unde să învețe bietul băiat? Eu socotesc în lei vechi, că așa îmi e ușor. Ce să fac, să scriu pe casă că dau țelina cu 20 de mii de lei sau să împart la 10 mii alături, pe calculator…? E o prostie, ăștia își bat joc de noi!”, ne-a spus Maria P., una dintre comerciante.
Printre micii comercianți și cumpărători am întâlnit și pe alții, care abordează problema tehnic și contabil, chiar dacă glumesc amar pe această temă. “Ca să vinzi ceva, în contabilitate, trebuie să produci, să îți intre leguma aia pe acte, să ai cheltuieli că ai făcut-o sau ai cumpărat-o de undeva. Eu culeg ștevie și urzici și aduc la piață. Să îmi spună Boc și deșteptul de la finanțe cum le înregistrez eu ca să le bat în casă, pe baza cărui document? Facem legi cu copitele, asta e țara noastră. Așa ne trebuie; am vrut, avem!”, a explicat și Dumitru Ivan, unul dintre cumpărători.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI