Din cauza a două legi care se bat cap în cap

Situație conflictuală în 9 școli din județ

Cadrele didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Sf. Andrei” din Gura Humorului nu au intrat nici ieri la ore, după ce au făcut același lucru și miercuri, protestând astfel pentru că a fost blocat contul de la Trezorerie al unității și nu și-au luat salariul pe luna martie.

 

Potrivit unui comunicat trimis miercuri redacției, contul de la Trezorerie a fost blocat cu data de 12 aprilie, conducerea Centrului și sindicatul încercând să rezolve situația. Nu s-a rezolvat, astfel că pe 14 aprilie personalul didactic de la unitatea menționată și personalul din programul de după-amiază au refuzat să intre la clasă, adunându-se în cancelarie.
Conturile au fost blocate de fapt la 56 de școli din județ, care au câștigat în instanță pentru profesori dreptul de a fi plătiți conform Legii 221, obținând salarii mărite cu circa 33%. Întrucât au fost comentarii din partea școlilor care nu a beneficiat de salarii mărite dar și “presiuni” de la nivelul ministerului, din considerente financiare, s-a dispus ca tuturor unităților respective să li se blocheze conturile și să se revină la plata salariilor după vechea lege, adică micșorate, din luna aprilie. Numai că, potrivit liderului sindicatului UJS “Pro Educația”-FEN Suceava, Traian Pădureț, “ în cazul a nouă dintre ele angajații nu au apucat să-și ia salariile pe luna martie”. Este vorba despre Centrul Școlar Gura Humorului, Grupul Școlar Bivolărie, Școala Specială Rădăuți și alte cinci unități tot din zona Rădăuți, dascălii de la acestea din urmă aparținând de Sindicatul Bucovina Rădăuți.
Ieri după-amiază, liderul sindicatului UJS și conducerile celor 9 unități școlare au purtat discuții cu reprezentanții CJ, ai Prefecturii și IȘJ, concluzia fiind următoarea: dascălii respectivi să-și ia salariile la nivelul legii vechi, adică mai puțin, “ca să ia totuși ceva”, ne-a declarat ieri Traian Pădureț. “Eu acum mă duc să discut cu oamenii și ei vor decide. Eu sunt sigur că nu vor fi mulțumiți. Ceea ce vor face mai departe e decizia lor”, ne-a spus el.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI