Ieri, sub conducerea și cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a constituit noua Adunare Eparhială, al cărei președinte este chiriarhul.
În componența Adunării Eparhiale se află 10 clerici și 20 de mireni. Aceștia au fost aleși în cele zece circumscripții electorale (câte două pentru fiecare protopopiat) dintre propunerile parohiilor componente.
Adunarea Eparhială se alege din 4 în 4 ani, un deputat neavând dreptul de a fi ales mai mult de două legislaturi, conform noului Statut al Bisericii Ortodoxe Române.
În termen de o lună de la constituire, Adunarea Eparhială trebuie să aleagă cei trei membri (un cleric și doi mireni) ai Adunării Naționale Bisericești reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.


























Comentarii