Vasile și Maria, doi soți din satul Moișa, comuna Boroaia, vor adopta în curând 2 copii crescuți de ei în asistență maternală > Andreea, de 8 ani, și Ionuț, de 3 ani, au intrat pe rând în familia Gorban de când aveau câteva zile, după ce mamele îi părăsiseră la maternitate > „Mai fuseseră abandonați o dată, nu puteam să facem și noi la fel”, au spus părinții adoptatori, care mai au încă două fete, de 10 și 19 ani
Vasile și Maria Gorban din satul Moișa, comuna Boroaia, au vorbit deschis cu presa despre ceea ce alți părinți aflați în situația lor au preferat să păstreze tăcerea. O aură de mister a învelit întotdeauna cuplurile care au adoptat co-pii, motivele tăcerii lor ținând de rațiuni personale, dar probabil și de teama judecății celorlalți. Maria și Vasile, însă, oameni de 39 și 42 de ani, gospodari, și-au deschis sufletele la fel cum ne-au deschis și ușa casei lor, natural, cu bun-simț, fără teamă, cu sinceritate.
În curând, la sfârșitul lunii aprilie, Andreea și Ionuț, doi dintre copiii pe care i-au crescut de când aceștia aveau doar câteva zile, le vor purta numele, odată cu pronunțarea de către Tribunalul Suceava a hotărârii de adopție. Va fi să fie o bătălie câștigată, după un „asalt” care a durat un an de zile. Și care are în spate mulți ani de dragoste și grijă împărtășite necondiționat unor micuți părăsiți de propriile mame.
De ce n-avem același nume?
Andreea a apărut la ușa familiei Gorban în urmă cu 8 ani, adusă de un angajat de la Protecția Copilului. Pruncul avea 11 zile și fusese abandonat de maică-sa la maternitatea spitalului. Cum Maria avea deja atestat de asistent maternal profesionist, s-a trezit pusă la treabă de autorități. Încă nu-și ieșise din mână în ce privește îngrijirea unui nou-născut pentru că, atunci când îi fusese adusă Andreea, mai avea o fetiță de 2 ani și o alta mai mărișoară, de 11 ani. Cum era cea mică atunci când a văzut-o prima dată? „Ca acum, lunguță și slăbuță”, răspunde în timp ce învăluie drăgăstos copila, fină ca o trestie, în privirea ei de un albastru clar.
De atunci, copilul de la stat a intrat în familie firesc, învățându-i pe soții Gorban împărțirea inimii lor la trei și nu la doi, cum o făcuseră până atunci. Andreea a crescut nedespărțită de Vasilica, viitoarea ei soră, acum în vârstă de 10 ani. Atât de apropiate, încât au ajuns parcă să semene una cu cealaltă.
Copila are acum 8 ani și n-a știut niciodată de altă mamă. Cea biologică nu s-a mai interesat niciodată de ea, n-a căutat-o, n-a vrut în tot acest timp să știe dacă fetița ei este sănătoasă, flămândă sau hrănită, iubită sau chinuită. Ar fi putut afla poate despre copilul ei că este fetiță frumoasă, cu ochii mari și catifelați, delicată, bună, prietenoasă, o elevă de premiul I, căreia îi place limba română și vrea să se facă profesoară când va fi mare. Dar mai ales că este un copil iubit.
Când a împlinit 4 ani, în căpușorul copilului au început întrebările. Prima – de ce nu poartă același nume cu cei cărora le spunea „mamă” și „tată”, același nume cu mamaia, cu surorile ei? Și i s-a spus cu grijă și blândețe că din cauză că micuța poartă numele unei alte mame, cea care a făcut-o. „I-am spus atunci, dar și după aceea, că mama ei e bună, e frumoasă, că a iubit-o, dar că n-a avut cu ce s-o crească. Niciodată n-am vorbit-o de rău pe aceea femeie. Când au început întrebările am început și noi să ne gândim prima dată la adopție”, a spus Maria Gorban. Andreei însă nu i-au fost suficiente vorbele celei pe care a recunoscut-o de mamă. Ar fi avut nevoie, probabil, până atunci, de prezența și iubirea femeii de care se vorbea. „Ai vrea s-o cunoști pe mama care te-a făcut?”, o întreb și-mi răspunde dând răspicat și fără ezitare din cap: „Nu”.
Prințișorul familiei
Acum trei ani, la ușa soților Gorban a bătut din nou un asistent social cu un copil în brațe. Era Ionuț, un ghemotoc născut prematur, care avea abia 2,4 kg la 21 de zile de când apăruse pe lume. Și el fusese abandonat în maternitate de mama biologică. Matematica în familia din Brodina s-a modificat din nou; venise rândul împărțirii la patru. Nu știau atunci că noul venit avea să devină prințișorul casei, cel care până la „venerabila” vârstă de 3 ani le-a topit tuturor inimile, de la mamaie care se uită la el cu ochii în lacrimi de drag, până la taică-său care îl lipește de piept, îl pupă mereu și îl privește ca pe un boț de aur. E un copil frumos Ionuț, unul cu adevărat frumos chiar dacă – mi s-a atras atenția când am spus asta – nu există pe lume copii urâți. Blond, până nu demult plin de bucle (l-au tuns, să arate a bărbățel), cu ochi albaștri migdalați, pielea ca laptele, vioi și sănătos, firmele de publicitate s-ar bate sigur între ele care să-i pună chipul în reclame.
Procedurile de adopție ale lui Ionuț au început odată cu cele ale Andreei. În casă, ideea ca cei doi copii să fie adoptați era deja acceptată ca normalitate. „I-am crescut de mici și i-am îndrăgit pe amândoi. N-am făcut niciodată, nici în inima noastră, nici în casă, diferență între copiii noștri și cei pe care i-am crescut ca asistent maternal. Nici invers; pentru că primeam salariu ca asistent maternal să mă îngrijesc mai mult de Andreea și Ionuț și mai puțin de ai mei. Doar nu era să fac baie la unul și la celălalt nu! Fata cea mare m-a ajutat mult să-i cresc pe ăștia doi mici. Andreea și Ica au crescut împreună, dorm împreună, cred că și… afară ar merge împreună, dacă s-ar putea. Iar Ionuț, ce să mai vorbim, e iubit de toată lumea, e al nostru!”, au spus, pe rând, Vasile și Maria.
În timp ce capul familiei va pleca peste puțin timp în Olanda, unde muncește din greu de 5 ani încoace, la căpșuni, Maria va lua o pauză din serviciul de asistent maternal. Cu patru copii deja, casa a devenit mică și vrea să mai construiască vara aceasta încă o cameră și o baie. „Apoi, poate voi mai lua copii”, a aruncat ea în treacăt.
Comentarii