Cunoscut și necunoscut în familia părintelui Dumitru Stăniloae (I)

În latura particulară a vieții Părintelui Stăniloae, familia a avut un imens rol. Se remarcă în primul rând unitatea specială ce-i marca pe toți membrii familiei Părintelui Stăniloae și trăirea plenară a credinței strămoșești, în care rugăciunea întreținea permanent viața spirituală: ,,Părinții mei erau foarte credincioși, nu exista să nu meargă la biserică toți ai casei… Tata venea de la biserică și după-masă se așeza la masă și citea din Ceaslov. Întotdeauna citea din Ceaslov”1.

 

Părintele Dumitru este ultimul din cei cinci copii ai ardelenilor Irimie și Raveica Stăniloae. Ceilalți copii se numeau: Ilie (1891, † în America), Măriuța (1889-1910), Gheorghe (1893-1974) și Reveca (1896-1977)2. Ilie a trecut Atlanticul și s-a stabilit în America. Măriuța s-a căsătorit foarte tânără cu Ion Potcoavă din satul lor, însă a murit la câteva luni după cununie. Gheorghe s-a căsătorit cu Ana din Beneștii Sibiului, dezvoltându-se din punct de vedere economic în București prin deschiderea unui restaurant de 80 de locuri pe strada Izvor; ei avut un copil, numit Gheorghe, după prenumele tatălui său, copil care a fost răpus de tuberculoză pe când avea doar 18 ani. Reveca s-a căsătorit cu Gheorghe Potcoavă, având cinci copii: Ana, care a murit la un an de la naștere; Irimie (născut la 18 februarie 1915), ajuns profesor de matematică la Alba Iulia, căsătorit cu Maria Rusu din Sebeș-Alba și având o fată botezată Maria Doina, ajunsă apoi profesoară de chimie; Elena, căsătorită cu Ștefan Dumitrescu (decedat la 27 iunie 2005), inginer la o primărie de sector din București, având un băiat: Constantin, căsătorit cu Luminița-Maria, și o nepoată: Andreea; Aurelia, soră geamănă cu Elena, născută la 18 mai 1925, plecată la 16 septembrie 1946 la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, chemată apoi la Mănăstirea Prislop de către părintele Arsenie Boca, pentru înființarea unui atelier de țesătorii românești, croitorie și broderie – mănăstire unde a fost și călugărită, cu numele de Filoteia, în anul 1952, de către părintele sus amintit; nevoită a se retrage din mănăstire în urma Decretului 410 din anul 1959, monahia Filoteia a revenit în spațiul sacru al spiritualității monastice la Mănăstirea Țigănești, în martie 1972, unde a fost prescurăreasă, iar din anul 1994 a fost chemată de către preotul Gheorghe Lup din Buneștii Brașovului să facă o mănăstire, fapt care s-a realizat în câteva luni; Reveca (născută pe 29 iulie 1935), absolventă a două facultăți: fizică-matematică la Institutul Parhon și mecanică fină la Brașov, ajunsă apoi profesoară de mecanică și matematică la Electroprecizia, călugărită cu numele de Rafaela la Mănăstirea Țigănești în prezența părintelui Dumitru Stăniloae – unchiul său – și angajată apoi în anul 1971 pe postul de operator tehnic principal de calculator la mănăstire, ajungând în final împreună cu sora sa mai mare – monahia Filoteia – la Mănăstirea Bunești, unde trudește și-n prezent. După decesul soțului ei, într-un accident de căruță, în anul 1956, Reveca Potcoavă a luat-o și ea – asemenea fiicelor Aurelia și Reveca – pe calea monahismului, fiind călugărită cu numele de Rafaela, în anul 1966, la Mănăstirea Râmeț. Monahia Rafaela Potcoavă a trecut la cele veșnice la 23 aprilie 1977, în vârstă de 82 de ani, și a fost înmormântată la Mănăstirea Țigănești3.
Important de menționat este că Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” de la Bunești, zidită la inițiativa preotului Gheorghe Lup, are în partea stângă din Sfântul Altar, la Proscomidiar, scrise în cuprinsul picturii numele ctitorilor acestui sfânt locaș, între care apare și preotul stavrofor Dumitru Stăniloae. Crucea de preot stavrofor, precum și un frumos toiag sculptat aparținând părintelui Stăniloae le-am aflat la maica Filotea Potcoavă, stareța Mănăstirii Bunești, care le-a primit în dar de la unchiul cuvioșiei sale – părintele Dumitru Stăniloae –, păstrate astăzi ca o punte de legătură sfântă cu cel mai important membru al familiei lor.
Reveca, numită de acasă Arnăuțu, cu probabile origini grecești – deși provenea dintr-o familie foarte bună de preoți –, avusese însă o copilărie tristă, căci rămăsese orfană de mică. Trebuie cunoscut că dorința aprinsă și de nezdruncinat a Reveicăi – corelată deplin cu rânduiala lui Dumnezeu – a făcut ca mezinul Dumitru să ajungă preot. Reveca este cea prin care Dumnezeu a deschis calea spre cariera teologică a tânărului Dumitru. Înscriindu-se inițial la facultatea de istorie a Universității din Cernăuți, tânărul Dumitru Stăniloae a aflat în vacanța pe care a petrecut-o pe meleagurile natale despre un vis al mamei sale. Aceasta i-a spus într-o dimineață: ,,Dumitru, am visat ceva deosebit despre tine. Am visat că a venit cineva și mi-a spus