Refuzând vehement să plece în șomaj

Un angajat al Primăriei Solca a reușit să rămână în serviciu

Maria Siferovici, însoțitor al fiicei sale, persoană cu handicap permanent, a fost pusă pe lista șomerilor de către primărie > Cu Legea 448/2006 în mână, ea a fost singurul însoțitor care a refuzat să ia indemnizație și ajutor de șomaj la un loc, militând pentru calitatea de angajat și doar 600 de lei pe lună > Femeia are două fete născute cu un sindrom foarte rar, boala care le-a adus pe amândouă la aproape 160 de kg fiecare, oarbe, neputincioase și bolnave psihic

 

Maria Siferovici, angajat al Primăriei Solca în calitate de asistent personal al fetelor ei, amândouă suferind de sindromul Laurence Moon Bardet Biedel, a câștigat lupta cu autoritățile locale care se pregăteau să o trimită în șomaj.
Obligate de criza financiară, autoritățile locale ale orașului au hotărât, de comun acord cu cei în cauză, să trimită în șomaj 15 însoțitori de persoane cu handicap aflați în plată la Primăria Solca și să economisească astfel suma de 62.000 de lei, sumă datorată de angajator la bugetul de stat.
Primarul Valeruț Țăranu Hofnăr a declarat că necesarul pentru salariile anuale ale celor 17 însoțitori era de 225.000 de lei, în timp ce primăriei i s-au alocat de la bugetul județean doar 138.000 de lei. Decizia de trimitere în șomaj a părut o soluție bună în măsura în care n-ar fi afectat interesele financiare ale însoțitorilor. Aceștia, ca șomeri, ar fi încasat în loc de salariul de 600 de lei, indemnizația ce li se cuvenea de la stat de 500 de lei (dacă renunțau la salariu), plus alte 600 de lei ajutorul de șomaj. Cu 1100 lei lunar în loc de 600 și cu promisiunea de reangajare după ce trece criza, majoritatea însoțitorilor au zis „mulțumim, domnule primar” și au fost de acord cu ideea. Toți, cu excepția Mariei Siferovici…

Doi copii de 160 de kg, orbi, bolnavi psihic și țintuiți la pat

Situația femeii, în vârstă de 52 de ani, este una cu totul deosebită. Nu pentru că Maria nu a fost niciodată un angajat tăcut, nu pentru că, susținându-și drepturile salariale s-a judecat în anii trecuți cu primăria și a câștigat cei 10.000 de lei datorați de instituție (hotărâre niciodată executată însă de autoritățile locale), ci pentru că se „bate” cu oricine și oricând pentru a câștiga încă o zi, încă o lună, încă un an de viață pentru copiii ei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI