Primăria, poliția, ARR și doi operatori de transport se joacă zilnic cu viața a zeci de copii

În fiecare dimineață, 4 microbuze de câte 18 locuri pleacă spre Fălticeni îndesate cu câte 35-40 de copii fiecare > Primăria, Poliția, ARR s-au resemnat cu această realitate, dar promit amenzi

Zeci de copii din comuna Bogdănești fac în fiecare dimineață câte o cruce mare pe piept sau în gând, drept mulțumire că ajung întregi și sănătoși la școlile la care învață în Fălticeni.
Aceasta pentru că, în fiecare dimineață, viața lor este pusă în pericol în microbuzele cu care circulă, încărcate dublu față de capacitatea de transport pentru care au fost omologate.

 

Între 7 și 7.40 pleacă din Bogdănești, în zilele lucrătoare, 4 microbuze aparținând a doi operatori privați din zona Fălticeni, în care elevii sunt îndesați ca oile. Capacitatea mașinilor este de 18+1 locuri dar (greu de crezut chiar pentru omul cu imaginația bogată) se urcă în ele câte 35-40 de copii la fiecare cursă. Unde apucă să-și facă loc pasagerii, acolo înțepenesc, pentru că orice mișcare este imposibilă după ce se închide ușa și microbuzul pornește la drum. Stau câte doi pe un scaun, câte trei pe două scaune, alți trei copii lângă șofer, iar pe culoarul îngust din mijloc n-ar mai avea loc nicio coadă de mătură între ei.
Copii nu se plâng de cum călătoresc până la Fălticeni. Mai exact nu-și permit să se plângă, pentru că, în condițiile în care autoritățile locale le decontează abonamentele de călătorie, pentru un drum spre școală cu o ocazie ar scoate alți bani din buzunar. Alte mijloace de transport nu au la dispoziție, așa că își asumă riscurile, deși sunt conștienți de pericol. „Sunt doi șoferi care merg mai încet. Dar alți doi – cu care te temi să mergi. Ne luăm cu vorba între noi ca să nu ne gândim la drum. Parcă noi nu știm că e periculos? Dar cu ce altceva să mergi la școală? Mai mergem și la ocazie, dar costă. Dacă nimeni nu face nimic, uite că așa mergem în fiecare zi, cu frică și ne rugăm lui Dumnezeu să ajungem cu bine”, a afirmat un elev din Bogdănești.
Tabloul rămâne astfel același și se desfășoară sub ochii celor îndreptățiți de lege să ia măsuri înainte să se petreacă vreo nenorocire, dar nu o fac. Unii au făcut-o pe surprinșii, alții s-au obișnuit să considere un fapt firesc 40 de copii călătorind într-un microbuz de 18 locuri.

„Niznai” și resemnare

Primarul comunei Bogdănești, Traian Rogojina, a declarat ieri (și am mimat că-l credem) că, până să-i spunem noi, nu avea știință că șoferii celor patru microbuze încarcă mașinile cu de două ori mai mulți călători decât le dă voie legea. Dar a recunoscut ca periculos acest obicei. „Este o ilegalitate și un pericol pentru copii. Voi lua legătura cu cine trebuie să se facă niște controale, să-i oprească pe traseu”.
Ce nu știa primarul, știa însă poliția din Bogdănești, care, prin vocea unui lucrător de la post, a fost cât se poate de limpede: „Am mai primit sesizări în legătură cu aceste microbuze. I-am oprit de câteva ori și i-am avertizat, dar și Autoritatea Rutieră Română ar trebui să se ocupe de asta. Noi am tot făcut hârtii și o să facem în continuare hârtii și cu asta rămânem”, a spus polițistul.
Știau și reprezentanții Biroului Poliției Rutiere Fălticeni despre subiectul în cauză, dar păreau deja resemnați în ce privește posibilitatea de a stopa ilegalitatea. „Am făcut nenumărate acțiuni pe tema asta. Am dat amenzi, am sancționat, fără efect însă. Licența nu le-o putem suspenda din acest motiv. În plus, asta nu e o situație valabilă doar la Bogdănești, e peste tot în țară”, a declarat subinspectorul Cornel Baltaru.
De ceea ce se întâmplă frecvent în toată țara a părut abia informat șeful ARR Suceava, Viorel Hrebenciuc. Acesta ne-a mulțumit entuziast pentru faptul că i-am adus la cunoștință despre pericolul prin care trec în fiecare zi copiii din Bogdănești și ne-a cerut un răgaz de câteva zile pentru control și luarea de măsuri.
I l-am dat, timp în care sperăm ca zecile de copii din Bogdănești și din alte localități sucevene, cu a căror viață se joacă în fiecare zi adulții – responsabili de respectarea legii – să fie feriți, ca și până acum, de vreo nenorocire.
Amenda pe care inspectorii Autorității Rutiere Române o au la îndemână pentru șoferii care transportă pasageri peste capacitatea mașinii este de 400 de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI