Poiana Stampei

Balul gospodarilor

 

Ce-a de a X-a ediție a Balului gospodarilor de la Poiana Stampei s-a desfășurat sâmbătă, la Căminul Cultural din centrul comunei. Manifestarea, inițiată de primarul Elisei Todașcă, a reunit peste 350 de participanți, locuitori ai comunei veniți din toate colțurile țării, care au dorit să se distreze, să se întâlnească cu rudele, prietenii sau foștii colegi de școală.
Pregătirile pentru masa de la bal au început cu o săptămână înainte. În primele zile, gospodinele satului, coordonate de cei mai buni bucătari, Hărăluță și Floricica, au făcut prăjiturile. Apoi au fost făcuți cârnații, s-a îmbuteliat băutura. „De 9 ani mă ocup de pregătitul bucatelor pentru bal. Cel mai mult a fost de muncă în ultima zi pentru că, împreună cu 4 gospodine, a trebuit să facem câteva mii de sarmale, friptura, cu câteva ore înainte de bal, aperitivele, să prăjim cârnații. Hărăluță, împreună cu ajutoarele sale, s-a ocupat de sală, a aranjat mesele, a pus băutura pe masă, a făcut ornamentele culinare. Sunt mândră că din ce gătesc eu mănâncă tot satul”, ne-a spus doamna Floricica, bucătăreasa balului.
Balul a început cu un spectacol al Ansamblului „Poienița”, condus de directorul Căminului Cultural, Petrică Chiforescu, ansamblu care a prezentat un spectacol complex de cântece, dansuri populare ce au scos în evidență eleganța mișcărilor, armonia, vigoarea, dragostea de viață, perfecțiunea și obiceiurile specifice localității Poiana Stampei.
Dansatorii, soliștii și membrii orchestrei sunt tineri, elevi ai școlilor cu clasele I-VIII din comună, iar unii sunt elevi ai Școlii de Arte din Suceava. Dirijorul, prof. Dănuț Lăcătuș, cetățean de onoare al comunei, este și student al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, fiind câștigătorul marelui premiu la trompetă (clarinet și saxofon), în cadrul Festivalului Internațional „În grădina cu flori multe” de la Cernăuți (Ucraina), festival la care premiul I a revenit tot unui membru al orchestrei, Raluca Vasiluț.
După spectacol, directorul Căminului Cultural i-a mulțumit primarului Elisei Todașcă, dar și altor oameni cu suflet mare care sprijină acest ansamblu folcloric. „Dansul și muzica populară fac parte din istoria localității noastre. S-au dezvoltat pe aceste meleaguri în același timp cu dezvoltarea localității, reflectând talentul și caracteristicile locuitorilor din Poiana Stampei. Dansurile și cântecele populare din această zonă dezvăluie sentimentele și aspirațiile oamenilor din această localitate de la limita județului Suceava cu Bistrița-Năsăud, însoțindu-i atât în momentele de bucurie, cât și în cele de tristețe, atât la cositul fânului vara, cât și la șezătorile din lungile nopți de iarnă”, ne-a spus primarul Elisei Todașcă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI