Fotbal, Liga a II-a

Au plecat în cantonament pe datorie

 

Fotbaliștii Cetății Suceava au plecat ieri în cantonament la Poiana Negri. În lotul echipei locale se află 27 de fotbaliști, însă despre noutățile din lot președintele Ciprian Anton nu a dorit să spună dacă au semnat sau nu cu Cetatea, astfel că există posibilitatea ca o parte din aceștia să facă stagiul de pregătire cu echipa locală, după care să-i lase pe oficialii din Areni cu buza umflată. Nu ar fi o premieră în mandatul lui Anton, la fel întâmplându-se și după stagiul de pregătire din vară.
Iată lotul de 27 de jucători cu care Cetatea va ataca partea a doua a campionatului: Rohețki, Pascal, Luca, Gavriloaia – portari, Cososchi, Plecanciuc, Ailenei, Răzlog, Breniuc, Șuleru, Tomescu, Stănescu, Sumanariu, Corneanu, Căinari, Zaremba, I. Plămadă, Apetri, Azaharioaei, Jalbă, Avrămia, Cernovschi, Bîgu, A. Buziuc, Cozma, Pășcănuț și Craiu. Antrenorul Ioan Radu a dezvăluit că nu a perfectat, deocamdată, niciun meci amical pentru elevii săi pe perioada șederii la Poiana Negri.
Conducerea clubului va achita costurile cantonamentului abia după ce Primăria Suceava va vira prima tranșă de bani în contul clubului.

Cozma a plecat cu Cetatea la Poiana Negri

O noutate de ultimă oră o reprezintă revenirea la Suceava a lui Vlad Cozma, un tânăr fotbalist născut în anul 1991. Cozma și-a petrecut o parte a junioratului la Cetatea, după care a mai evoluat pentru formațiile Juventus Fălticeni, Știința Bacău și Delta Tulcea. Conform spuselor organizatorului de competiții Dan Dascălescu, Cozma poate ajunge pe Areni din postura de jucător liber.

Pășcănuț a venit gratis !

Marius Pășcănuț va evolua din retur la Cetatea Suceava. Căpitanul Forestei Mălini, liderul la zi al Ligii a IV-a, s-a înțeles cu conducerea de pe Areni, el fiind cedat gratis de echipa din Mălini. Interesant este că antrenorul Forestei, Corneliu Anton nu a știut ni-mic despre mutarea unuia dintre cei mai buni fotbaliști ai săi. “Am decis să mă transfer la Cetatea din două motive: în primul rând datorită unor probleme personale, al doilea motiv fiind acela că la echipa suceveană, chiar dacă probabil voi semna doar pe 6 luni cu ei, voi avea posibilitatea de a evolua la un alt nivel decât am făcut-o la Foresta Mălini. M-am înțeles cu conducerea Forestei foarte bine și am fost lăsat să plec gratis, fără vreo pretenție din partea clubului. Îmi pare rău că părăsesc Foresta Mălini, dar asigur suporterii că și așa, fără mine, Foresta își va îndeplini obiectivul. Voi fi prezent la reunirea lotului Forestei pe 31 ianuarie pentru a-mi lua la revedere oficial de la foștii colegi”, a declarat Pășcănuț.

Halip nu regretă Cetatea: “Iubesc culorile echipei la care joc”

Ovidiu Halip, cel de-al doi-lea jucător transferat de FC Botoșani după Tudor Homneac, care în tur a evoluat la Cetatea Suceava, a declarat că transferul la gruparea pregătită de Cristian Popovici reprezintă un pas uriaș făcut în cariera sa. Fundașul central în vârstă de 21 de ani a recunoscut că un rol important în faptul că a ales FC Botoșani l-a avut Vespazian Colban. “Sper să nu dezamăgesc și voi face totul pentru ca lumea să fie mulțumită de mine”, a precizat Ovidiu Halip. Acesta a spus că nu îi este frică de concurența existentă în echipă și va face totul pentru a-și câștiga un loc în primul 11 pregătit de Cristian Popovici.
Fostul jucător al Cetății Suceava a afirmat că nu se pune problema să regrete că a plecat de la Suceava și va da totul pentru a avea evoluții cât mai bune și a obține rezultate notabile cu FC Botoșani. “Când ești jucător profesionist, rivalitatea nu mai are loc. Respect Suceava pentru că m-a lansat în fotbal, dar în acest moment iubesc culorile echipei la care joc. Am fost foarte bine primit de băieții de aici, de conducere și de antrenori, chiar neașteptat de bine. Toți sunt extraordinari. Nu am lucrat niciodată cu Cristi Popovici, însă am primit referințe foarte bune despre el”, a completat Ovidiu Halip.
Fundașul a semnat un contract cu FC Botoșani valabil pe patru ani. Jucătorul va fi deținut în coproprietate de FC Botoșani și Cetatea Suceava, gruparea din Areni urmând a încasa 40% dintr-un eventual transfer. Pentru a fi lăsat liber de contract la Botoșani, Halip a fost nevoit să renunțe la restanțele financiare pe care le avea de primit de la Cetatea, în jur de 3.500 de dolari.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI