Criteriile administrative și nu cele politice trebuie să stea la baza alocării de fonduri în localitățile județului, a declarat vineri vicepreședintele PSD Suceava, consilierul județean Ovidiu Milici, care a cerut conducerii PD-L a CJ Suceava ca în anul 2010 „să se renunțe la practica creionului bont”. „Majoritatea banilor sunt direcționați către localități cu primari PD-L”, a spus Milici, arătând că, din cauza „prigoanei politice”, primarul PSD al comunei Poiana Stampei, Elisei Todașcă, a avertizat că va solicita trecerea comunei în aria administrativ-teritorială a județului Bistrița Năsăud. El a precizat că în această situație se află mai multe localități ai căror primari sunt membri PSD.
Pe de altă parte, vicepreședintele CJ Suceava și al PD-L Suceava, Daniel Cadariu, a respins acuzele PSD Suceava, arătând că acestea sunt ne-fondate. „Nu se poate vorbi nicio clipă de alocări de fonduri pe criterii politice”, a spus Cadariu, arătând că CJ Suceava nu face diferențieri între localități în funcție de culoarea politică a primarului și exemplificând cu proiectele derulate sau aflate în derulare privind alimentări cu apă, construcția de rețele de canalizare, construcția de săli de sport sau reabilitarea ori modernizarea unor drumuri. „Este total de neînțeles poziția aceasta. Din puținul primit de la Guvern s-au repartizat fonduri, inclusiv la Poiana Stampei. Probabil că așteptările primarului din Poiana Stampei erau mai mari, dar ar fi ultimul care să se plângă că a fost tratat discreționar”, a mai spus Cadariu.



























Comentarii