El cere politicienilor de la PSD și PNL să dea dovadă de solidaritate, atât pe plan local, cât și în Parlament
Anul 2009 a fost unul greu, cu multe provocări, dar și semnificativ marcat de campaniile electorale. Așa consideră șeful Consiliului Județean,
Gheorghe Flutur, care spune că lupta electorală a afectat și treburile administrative.
În mesajul său de sfârșit de an, dl Flutur a cerut întoarcerea la problemele administrației locale, el adresându-se, în acest sens, și membrilor deliberativului județean.
„Încheiem un an greu, un an cu foarte mari provocări, cu două campanii electorale care – putem spune orice – încurcă, într-un fel sau altul, celelalte probleme administrative. De aceea, mesajul meu de sfârșit de an – și mi-o spun întâi mie – este de întoarcere la actul de administrare a treburilor județului Suceava. Trebuie să terminăm cu logica electorală, pentru că avem multe lucruri de făcut”, subliniază șeful executivului județean.
Gheorghe Flutur a mulțumit consilierilor județeni pentru ajutorul acordat, colaboratorilor din aparatul propriu al executivului, dar și presei.
În calitate de președinte al Organizației Județene a PD-L Suceava, Gheorghe Flutur cere politicienilor de la PSD și PNL să dea dovadă de solidaritate, atât pe plan local, cât și în Parlament. „Până la urmă, totul este făcut pentru județ. A trecut campania electorală, iar alta va mai fi peste doi ani și jumătate. De aceea, de salutat este mesajul unor lideri din opoziție, să ne ținem de cuvânt, să ieșim din logica de campanie și să intrăm în cea de construcție”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Comentarii