O altă cărămidă-n zid

„Crăciunul vine o dată-n an/ Pentru fiecare băiat și fată/ Râsete și bucurii/ Ei găsind în fiecare noi jucării…” Acestea sunt primele cuvinte din scenariul semnat de George Roger Waters pentru filmul (1982) care avea să împrumute (ca și, cu 3 ani înainte, opera rock) numele nuvelei de J.P. Sartre care-l inspirase. Poate pentru că adesea nu facem ce-am vrea, ci ce trebuie să se întâmple, luni seară, pe neașteptate, am fost pus în situația de a revedea, după vreo 18 ani, acest film. Pentru a-l desluși în cod psihanalitic, așa cum cerea tema pentru după vacanță a unui student.

 

L.D. Clement

Și am crezut că acest cod (pe scurt și fără nuanțe: nebunia înseamnă o cedare a mecanismului/ zidului de apărare; nebunia însăși poate constitui un zid de apărare) interesează mai puțin în rândurile care urmează. Rânduri care au prins viață și s-au cerut scrise din surpriza amintirii că G.R. Waters își repunea în scenă mesajul la Berlin, în 1990, din Piața Potsdam (până cu câteva luni înainte tăiată în două de „Zidul rușinii”) și până la Poarta Brandenburg. La o lună și jumătate de la căderea Zidului Berlinului, avea loc Revoluția din România; la nu multe zile după concertul de la Berlin, în România avea loc a treia mineriadă… Rânduri care se sprijină aici și pe alte câteva frânturi din textul lui G.R. Waters: „Nu ești decât o altă cărămidă-n zid”; „Dacă nu-ți mănânci carnea, nu primești budinca!”; „Crezi că o să-ncerce să-mi tragă una-n boașe?”; „Ar trebui să am încredere-n guvern?”. Rânduri care mi-au solicitat o concluzie întemeiată, cred, zi de zi, în acești ultimi 20 de ani românești: Cu fiecare cărămidă spulberată din zidul încrederii, crește zidul neîncrederii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI