Șeful Direcției pentru Cultură și Culte Suceava, Daniel Hrenciuc, atrage atenția primarilor din județ ca atunci când reînnoiesc planul urbanistic general (PUG) al localității să aibă în vedere și includerea unui studiu de fundamentare istorică, pentru a ști exact care este zona protejată din jurul monumentelor istorice și a tăia elanul întreprinzătorilor care vor să construiască oriunde și oricum.
Dl Hrenciuc spune că a mai transmis mai demult acest lucru, fiindcă în septembrie au expirat PUG-urile în toate localitățile județului, iar acestea ar fi trebuit reînnoite, numai că mulți primari se plâng de lipsă de bani. Șeful DCC Suceava a precizat că existența studiului de fundamentare este absolut necesară pentru stabilirea limitelor zonelor aflate sub protecție, care pot fi la 100 metri în orașe, 200 m în mediul rural și 300 m în intravilan – distanță de monumentul istoric. “Putem face și noi, direcția, acest studiu, poate fi făcut și de altcineva, dar dacă îl facem noi nu se plătește TVA și e mai ieftin”.
Dl Hrenciuc a spus că, deocamdată, doar primarul comunei Mitocu Dragomirnei s-a arătat “foarte deschis” în acest context, mai ales că există asupra lui “presiuni” din partea unor persoane care vor să construiască în apropierea Mănăstirii Dragomirna. “Nu vreau să se mai ajungă în situația în care s-a construit la limita legii, în apropierea mănăstirii, până la venirea actualului primar”, a declarat dl Hrenciuc.
De altfel, printr-un parteneriat încheiat cu primăria respectivă și cu mănăstirea, DCC va realiza un DVD de prezentare a Mănăstirii Dragomirna. Reamintim că, prin contribuția instituției, s-a realizat și traducerea site-ului mănăstirii în limbile rusă, italiană și engleză.
Deși planurile de urbanism general au expirat din septembrie
Directorul DCC roagă primarii să nu uite să introducă în PUG și studiul de fundamentare istorică, în scopul protecției monumentelor
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii