Constantin Bălăceanu Stolnici l-a numit pe Freud, fără să vrea sa-l minimalizeze, „un mare manipulator”. Îmi este greu să afirm dacă Freud însuși a fost un manipulator, însă pot spune cu certitudine că teoriile sale au slujit la manipularea generațiilor următoare.
Citirea, dar mai bine zis „decodificarea” omului prin prisma subconștientului, care este o găselniță freudiană, a făcut epocă în cinematografie și în industria filmului „de toată ziua”, cu care oamenii din lumea întreagă sunt bombardați de-a lungul întregii vieți. Majoritatea oamenilor sunt convinși, grație acestor filme, că faptele lor sunt produsul unor acumulări ale subconștientului. Aceasta, desigur, este o manipulare. Însă manipularea începe chiar de la atribuirea lui Freud a meritului de a fi vorbit cel dintâi despre subconștient, ceea ce este un fals camuflat cu bună știință.
Subconștientul a constituit obiect de cercetare pentru asceții creștini, începând cu secolul V, fiind dezbătut sistematic în scrierile unor autori precum Sf. Grigore de Nyssa, Ioan Casian sau Evagrie Ponticul. În special Evagrie acordă acestui subiect o atenție deosebită, propunând o clasificare a viselor și a fantasmelor în funcție de temperament și felul patimilor / necesităților care îl încearcă pe ascet. Schema evagriană este reprodusă de Freud în celebra sa Interpretare a viselor, fiind chiar mai puțin curajoasă, ca să nu spun mai puțin interesantă decât cea a predecesorului său creștin pe linie psihanalitică.
Iată și un fragment din Tratatul despre alcătuirea omului al Sfântului Grigore de Nyssa: „Noi susținem că numai lucrarea trează și statornică a gândirii poate fi socotită rod al cugetului, pe când jocul arătărilor din vis își are existența numai într-o activitate imaginară a spiritului nostru, care e plăsmuită de întâmplare, îndeosebi de partea nerațională a sufletului nostru”. „…Ele (visele) fie că se nasc în porțiunea din creier rezervat memoriei ca niște ecouri ale preocupărilor zilnice, fie – ceea ce se întâmplă mai des – ele sunt concretizarea unor stări afective ale corpului. Așa se explică de ce omul însetat are senzația că se află lângă izvor, pe când cel dornic de hrană se vede în fața unui ospăț cu bucate multe, iar tânărul aproape sugrumat de plăcerile trupești e pradă și el unor vise asemănătoare”. E adevărat că Freud, spre deosebire de scriitorii creștini, nu pomenește nimic de visele profetice sau premonitorii, pentru el visele fiind doar o satisfacere inconștientă a necesităților fiziologice sau retrăirea inconștientă a unor discuții, obsesii, impresii care capătă formă, uneori forme distorsionate, în somn, când cenzura lăuntrică, dobândită prin educație, nu mai este activă.
Totuși, visele premonitorii există. Diverși oameni au văzut în vis locuri sau persoane despre care nu au avut anterior nicio informație. Deoarece nu pot dovedi veridicitatea viselor unui alt om, mărturisesc că eu însumi am avut un astfel de vis. Mi s-a întâmplat să visez, pe când eram student, Biserica „Adormirii Maicii Domnului” de la Noul Neamț, mănăstire pe care eu nu doar că nu o mai văzusem până atunci, dar nici măcar nu auzisem de ea, sferele mele de interes pe atunci fiind cu totul altele. În plus, în biserica din vis un cor nevăzut cânta Heruvicul în slavonă (așa cum mi-am dat seama mai târziu), cântare pe care eu nu o auzisem niciodată nici măcar în română, deoarece nu am stat niciodată în viață la o slujbă. A fost după aceea un glas care a vorbit în slavonă (o limbă necunoscută mie pe atunci) și eu am reținut acele cuvinte. Peste un an am fost călugărit la Mănăstirea Noul Neamț în Biserica „Adormirii Maicii Domnului”, în seara praznicului Adormirii Maicii Domnului.
Întâmplări de acest fel, pe care oameni diferiți, în vremuri și locuri diferite, le trăiesc fiecare în felul său, mă fac să contrazic teoria freudiană, cum că toate visele sunt făuriri ale subconștientului. În acest sens, cercetările lui Freud sau au fost insuficiente, sau au fost nesincere.
Avem un Freud care propune o teorie trunchiată, decupând în mod brutal cerul din sufletele oamenilor și care, chiar și în această formă terestră și tenebroasă, nu este deloc originală, reproducând cercetările care au fost expuse și sistematizate cu 15 secole mai devreme. Nu știm în ce măsură Freud a cercetat scrierile autorilor creștini pomeniți mai sus, de altfel suficient de cunoscute și în Apus, căci, dacă le-a cunoscut, ar trebui să fie învinuit de plagiat. Ar fi chiar nepotrivit ca marele savant și părintele modernității să-și fi furat ideile care l-au făcut celebru de la niște monahi creștini din îndepărtatul veac al cincilea. Cu toate că, chiar și așa stând lucrurile, Freud ar putea sta nestingherit în fața unui tribunal al ideilor, apărându-se tocmai prin faptul că locul pe care îl atribuie el subconștientului în complexitatea afectivă și intelectuală a ființei umane este cu totul altul decât cel pe care i l-au conferit asceții creștini. Dacă, atunci când definesc subconștientul și mecanismul prin care acesta străbate în gesturile conștiente ale omului, atât Freud, cât și scriitorii creștini vorbesc la fel, chiar izbitor de la fel, nu tot așa stau lucrurile atunci când se pune problema în ce măsură omul este victima propriului subconștient. (Va urma)
CRISTIAN MELNICIUC,
Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret
Comentarii