Parteneriatul pentru Timișoara este „o fuziune prin absorbție a PNL spre PSD”, susține prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava PD-L, senatorul Orest Onofrei, care prognozează că semnarea acestui protocol de colaborare va contribui la decimarea PNL, după turul doi al alegerilor prezidențiale. „După 6 decembrie, PNL va rămâne cu extrem de puțini membri”, a afirmat senatorul sucevean.
Onofrei regretă că PNL nu se duce spre Traian Băsescu și opțiunea liberalilor pentru o alianță cu Mircea Geoană este invocată ca o justificare suplimentară pentru liderii PNL care în 2007 au părăsit partidul pentru a se înrola în armata portocalie. „Deși electoral România este astăzi de dreapta și ultimele 4 alegeri din ultimii 2 ani au dovedit că PD-L și PNL au obținut peste 60 la sută din voturi, prin semnarea acestui parteneriat dintre PNL și PSD, PD-L rămâne singurul partid de dreapta și justifică și probează că plecarea unor marcanți membri PNL în 2007 a fost o alegere corectă”, a declarat senatorul PD-L.
Acesta crede că după 6 decembrie PD-L va fi la guvernare, va reuși să coaguleze toate forțele de dreapta și va deveni cel mai puternic partid de centru-dreapta din România.



























Comentarii