Pe „Areni“, înjurăturile între spectatori și jucători au devenit o modă

Meciurile de pe teren propriu au devenit o adevărată povară pentru fotbaliștii Cetății Suceava. Rezultatele modeste din ultimele etape și, mai ales, jocul prestat de alb-albaștri i-au adus la capătul răbdării pe suporterii Cetății. Cei care mai vin la meciurile echipei locale. Pentru că numărul lor a scăzut semnificativ de la meci la meci.

 

Stadionul ARENI – Suceava

Ce nu au înțeles oficialii și jucătorii Cetății e că fanii echipei își doresc rezultate. S-au săturat să-și vadă permanent favoriții în partea de jos a clasamentului. S-au săturat să-i vadă neputincioși chiar și în fața unor echipe modeste, așa cum a fost Bacăul, de exemplu.
Plecând de la această idee, de la dragostea pentru echipă și până la ură, manifestată prin scandări și injurii la adresa celor din teren sau de pe bancă, nu mai e decât un pas. Pas pe care o parte din cei 500 de spectatori prezenți la meciul de sâmbătă cu FCM Bacău l-au făcut fără nicio ezitare.

Jucătorii de la care se așteaptă cel mai mult au devenit țintele spectatorilor

Aplaudat la scenă deschisă în meciul cu Sportul Studențesc, primul său joc de la revenirea lui la Cetatea, Semeghin a fost sâmbătă una dintre țintele publicului. La fel și Pălimaru și Bernard, ultimul mai ales după ce și-a băgat mingea în proprie poartă. La partida cu Bacăul nu a fost prima și cu siguranță nici ultima oară când din tribună s-au auzit înjurături. Dar replica jucătorilor a fost peste orice măsură. S-a ajuns până într-acolo încât, la un moment dat, Dorel Bernard și Clement Pălimaru au trecut jocul pe plan secund pentru a se răfui verbal cu spectatorii.

Ioan Radu tolerează ieșirile nervoase ale jucătorilor

Antrenorul Ioan Radu spune că nu poate lua măsuri împotriva acestora, iar de „morală” nici nu poate fi vorba, vârsta jucătorilor, așa după cum chiar el a recunoscut, împiedicându-l să o facă. Să-i fie frică oare lui Radu să fie autoritar în vestiar? Se prea poate.
“Gesturi de genul acesta apar în momentul în care este neputință, când nu ai alte argumente. Fiind jucători cu o anumită vârstă, problemele de educație nu le mai putem rezolva noi. Nu sunt de acord cu schimburile acelea de înjurături. Nu au nicio scuză pentru modul în care au procedat. Ar fi foarte ușor să luăm măsuri împotriva lor, dar nu știu dacă vor avea un efect pozitiv asupra lor, pentru că din retur s-ar putea să nu mai dorească să evolueze sub culorile noastre. Situația lui Pălimaru, de exemplu, este una mai specială. El este împrumutat de la Iași și poate pleca oricând înapoi. Din partea lui nu ne putem aștepta la un atașament prea mare pentru Cetatea, așa cum poate au unii jucători locali. Noi încercăm să ne folosim cât mai mult de calitățile sale. Publicul trebuie să înțeleagă că, dacă nu ne cârpeam cu Semeghin și Pălimaru, nu aveam nicio șansă după rezultatele catastrofale din amicale”, a spus Ioan Radu.

Viitorul nu sună deloc bine

Cu alte cuvinte, tehnicianul grupării din Areni nu va lua nicio măsură. Așa cum a făcut și în cazul lui Apetroae, care la un meci din debutul campionatului s-a înjurat ca la ușa cortului cu suporterii. Ca și atunci, acum Radu închide ochii și rămâne cu speranța că data viitoare nu se va mai întâmpla, dar parcursul Cetății și poziția din clasament a echipei (aflată pe loc retrogradabil) va reprezenta și la meciul următor de pe teren propriu un prilej de răfuială între spectatori și jucători. Deocamdată este doar un duel verbal purtat la distanță de un gard, însă nu vreau să-mi imaginez ce s-ar putea întâmpla atunci când unu-doi-trei spectatori și-ar ieși din minți și ar ajunge față în față cu un jucător al Cetății. Acolo, pe teren. Abia atunci Ioan Radu va trebui să-și explice atitudinea tolerantă de acum!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: