Într-un meci din prima etapă a primului retur, Universitatea Galați – CSU II Suceava 35-20 (16-10)
În prima etapă a primului retur al seriei A a Diviziei A de handbal masculin, CS Universitatea II Suceava a jucat pe terenul echipei CSU Galați. Formația suceveană s-a prezentat la acest meci cu doar 7 jucători, dintre care doi portari, din cauza faptului că gruparea de Ligă Națională a evoluat sâmbătă la Satu Mare și a avut nevoie de toți jucătorii.
Așa cum era de anticipat, CSU II Suceava a cedat la Galați cu 35-20 (16-10).
„Ne cerem scuze față de suporterii noștri pentru înfrângerea drastică de la Galați, dar noi am considerat că jocul echipei CS Universitatea la Satu Mare este mai important. Se pare că nu am greșit mizând pe acest meci, jucătorii noștri evoluând peste așteptări în jocul din Ardeal și câștigând cu 30-27, mai clar decât arată scorul.
Deși echipa a doua a clubului nostru s-a străduit, nu a putut face mai mult la Galați și a pierdut. Sperăm să ne revanșăm cu altă ocazie”, a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Suceava, Leonard Bibirig.




























Comentarii