Derbi al suferinței în Capitală

Dinamo II – FC Cetatea Suceava, azi, ora 11,00

Învinși miercuri, în deplasare la Farul, fotbaliștii suceveni joacă azi, de la ora 11,00, al doilea meci consecutiv pe teren străin, de această dată adversara Cetății fiind Dinamo II, echipă care ocupă ultimul loc în clasamentul Seriei I a eșalonului secund.

 

Dinamo II este echipa cu cel mai slab parcurs pe teren propriu dintre toate componentele primei serii, echipa antrenată de Costel Orac obținând o victorie (3-1 cu Dunărea Giurgiu), un egal (1-1 cu FC Snagov) și trei înfrângeri.
În acest sezon, Cetatea a pierdut doar două jocuri în deplasare, 0-4 la Brănești și 0-1 la Constanța și, tocmai de aceea, Ioan Radu speră ca jucătorii săi să obțină mai mult în meciul cu Dinamo II, mai ales că sucevenii au de luat și o revanșă în fața bucureștenilor, care, în sezonul trecut, au învins Cetatea în ambele jocuri, 2-1 acasă și 2-0 chiar pe Areni. „Sper să reușim mult mai mult decât în meciul cu Farul. Din ce am văzut pe caseta video a meciului lor de la Botoșani, Dinamo II nu arată ca o echipă de ultimul loc. Chiar vineri am făcut împreună cu jucătorii vizionarea unei reprize a meciului dintre FC Botoșani și Dinamo II și am văzut că adversarii noștri au jucători de perspectivă, cu valoare de Dinamo. Altfel cred că nu ar fi ajuns la această echipă. Nu ne va aștepta deloc un meci ușor”, a declarat Ioan Radu.
Nemulțumit de prestația echipei în restanța cu Farul, Ioan Radu se gândește să opereze câteva modificări în primul „11” al Cetății. Tehnicianul sucevean nu s-a decis exact care vor fi jucătorii cu care vrea să-l surprindă pe omologul său, Costel Orac, dar, cu siguranță, la ora jocului vor fi câteva surprize în primul „11”. „Trebuie să alcătuiesc o echipă care să construiască mai mult. E clar că împotriva lui Dinamo II nu mai putem juca la fel ca la Constanța. Avem nevoie de un plus în faza de atac, fără a neglija însă nici faza de apărare”, a spus Radu.
În vederea jocului cu Dinamo II, Cetatea nu se confruntă cu probleme medicale.
Meciul va fi oficiat de o brigadă ce îl va avea la centru pe Ludovic Uihely, din Lugoj, asistat la cele două margini de Lucian Sârbu (Focșani) și Paul Dimancea (Constanța). Observatorii jocului de pe Stadionul „Florea Dumitrache” au fost desemnați Marin Petrescu (Brăila) și Vasile Filimon, din Capitală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: