Salvamontiștii recomandă echipament de iarnă

Potrivit precizărilor Serviciului Public Salvamont Suceava, dacă va continua să ningă, drumurile de acces spre masivul Rarău vor fi deschise la acest final de săptămână doar pentru autovehiculele cu tracțiune integrală.

 

Traseele turistice destinate accesului pie-tonal sunt deschise, cu excepția rutelor Vatra Dornei – Giumalău (marcaj bandă albastră), Rusca – Cabana Giumalău – Valea Putnei (marcaj banda galbenă), Valea Seacă – Poiana Shihăstriei (marcaj triunghi albastru). Salvamontiștii suceveni recomandă turiștilor să dețină echipament de iarnă, un ghid în grup care să fi parcurs respectivul traseu, deoarece o parte din marcaje în zona de creastă nu sunt vizibile din cauza stratului de zăpadă, să abordeze traseele cât mai devreme posibil, să nu consume băuturi alcoolice. Pentru situații delicate sau pentru simplă informare, turiștii pot apela telefonic salvamontiștii la numărul dispeceratului național, formând 0Salvamont pe orice telefon mobil sau la numărul serviciului județean, 0745313052.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI