„Majoritatea nu poate transforma președintele României într-un simplu notar care să legalizeze actele altora”, a declarat, ieri, secretarul Senatului, Orest Onofrei, senator PD-L de Suceava, referindu-se la faptul că s-a format o nouă majoritate conjuncturală, care dorește să-și impună un premier, deși atribuțiile constituționale în desemnarea premierului revin președintelui țării.
„Această nouă majoritate conjuncturală creată în parlament și care vrea să impună un premier are aparent dreptate, iar acțiunea e logică”, a spus senatorul PD-L, care a arătat că o majoritate de 65% poate susține un premier și un guvern. „Singura problemă pe care o uită această majoritate este că nu suntem republică parlamentară și, din punct de vedere constituțional, președintele este singurul care desemnează premierul care își face guvern și prin votul parlamentului se testează dacă are sau nu susținere”, a spus Onofrei.
El a mai apreciat că energiile consumate acum ar trebui folosite în depășirea și nu în adâncirea crizei.



























Comentarii