Activitatea ING în domeniul asigurărilor de viață a cunoscut o creștere constantă în Suceava, numărul polițelor aflate în administrarea companiei după primul semestru din 2009 ajungând la peste 10.000. Primul deceniu de parteneriat cu clienții din regiune a însemnat pentru divizia de asigurări a ING o dezvoltare constantă a activității, dar și consolidarea poziției de furnizor preferat de soluții de protecție financiară și pensii.
Astfel, dacă după primul an de funcționare divizia de asigurări de viață a ING din Suceava avea aproximativ 100 de clienți, în prezent numărul acestora este de aproape 86 de ori mai mare. În plus, ING se bucură în zona Suceava de încrederea a circa 36.500 de clienți pe segmentul de pensii private, obligatorii și facultative.
„Relația de parteneriat pe care am construit-o cu clienții din regiune este o reușită foarte importantă pentru noi. În plus, ne mândrim să fi consolidat la Suceava o echipă de 65 de specialiști, care au știut să fie aproape de clienți și să le ofere susținerea de care au nevoie”, a declarat Loredana Viziteu, directorul Agenției Suceava.
„Numărul important de clienți cu care colaborăm în zona Suceava este pentru noi o dovadă a faptului că produsele și serviciile ING sunt foarte apreciate, dar și a potențialului din regiune. Încrederea pe care ne-o acordă clienții de aici ne face să fim optimiști în privința perspectivelor acestei regiuni”, a declarat Cornelia Aurelia Coman, director general ING Asigurări de Viață și președintele Consiliului de Administrație al ING Fond de Pensii.
Pe segmentul de pensii facultative, ING Asigurări de Viață are sub administrare două fonduri de pensii facultative, ING Clasic și ING Optim, care însumau la jumătatea anului 2009 un număr de 66.651 participanți (în creștere cu peste 56% față de iunie 2008) și active de 57,5 milioane lei (în creștere de peste 3,7 ori comparativ cu iunie 2008).
ING Asigurări de Viață deține o cotă cumulată de circa 41%, în funcție de active, din piața pensiilor facultative, în creștere cu 10,7% față de cota de piață de 30,4% înregistrată în semestrul I 2008.

























Comentarii