În urmă cu o săptămână, duminică, 4 octombrie a.c., a început turul voluntarilor Caravanei Oralității Populare din Torino în diferite localități din regiunea Piemonte, voluntarii aflându-se în căutarea și întru descoperirea valorilor de cultură populară autentică. Dintre voluntari fac parte și membri ai Asociației „Bucovina”, care s-au alăturat rețelei în luna iunie, cu ocazia Festivalului Oralității Populare, desfășurat la Torino, festival la care asociația a participat.
Primul popas a fost făcut la Giaglione, o localitate din Val di Susa, la 60 km distanță de Torino, pentru a cunoaște „Dansul săbiilor” – “spadonari”. Primirea a fost făcută de către Marco Rey, directorul Ce. S. Me. O (“Centrul de Studii și Documentare al Memoriei Orale”), care a prezentat rolul acestui centru și istoria „spadonarilor”. Au participat la dialog dl Walter Giugliano, fost consilier cultural și președinte al Rețelei Oralității Populare, și dl Antonio Damasco, directorul Rețelei de Oralitate Populară.
Originea „dansului săbiilor” nu este cunoscută, dar poate fi legată de riturile păgâne privind fertilitatea pământului și de bogăția recoltei. Dansul este prezentat cu două ocazii: hramul bisericii „San Vincenzo”, din 22 ianuarie, și se repetă în prima duminică de după sărbătoarea „Corpus Domini”, cea a „Madonnei del Rosario”, din 7 octombrie.
„Le priore” sunt femeile cele mai importante în comunitate, ele sunt alese o dată pe an, de către parohul bisericii, pe niște criterii bine stabilite și respectate de toți. A fi o „prioră” este o mare onoare pentru femeia respectivă și pentru familia din care provine.
Sărbătoarea se încheie de fiecare dată cu un bufet, la care participă toți cei care au fost prezenți la slujbă.
În timpul discuțiilor avute, s-a subliniat importanța descoperirii și promovării adevăratelor valori ale artei și tradiției populare, munca în care este direct implicată și comunitatea românească.




























Comentarii