Conflict patroni–inspectori de muncă–angajați

Patronii acuză maniera tendențioasă de control, inspectorii de muncă se plâng de faptul că aceștia din urmă se opun verificărilor, iar salariații reclamă că angajatorii nu le respectă drepturile contractuale > Agenții economici controlați acționează ITM în instanță, instituția de control câștigă mare parte a proceselor, iar angajații sunt nevoiți să tot revină cu sesizări la comportamentul abuziv al angajatorilor

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava se impune în fața angajatorilor nemulțumiți de măsurile dispuse de propriii controlori. „În peste 90% dintre procesele intentate de agenții economici amendați, instanța a dat câștig de cauză inspectorilor de muncă”, relevă șeful instituției sucevene, Eugen Mogoș. Directorul coordonator Mogoș reliefează că mulți dintre operatorii economici care intră în conflict cu ITM acuză maniera tendențioasă de control, însă, până la urmă, multe dintre plângerile acestora nu se confirmă. Dl Mogoș opinează că lucrătorii din subordine nu fac decât să aplice legea, faptele pentru care s-au aplicat sancțiunile contestate fiind mai mult decât evidente. Pe de altă parte, domnia sa nu dezaprobă demersurile celor verificați, spunând că, în situația în care se simt nedreptățiți, angajatorii pot uzita de dreptul de a apela la organele judecătorești. „Unii dintre angajatori acuză o manieră tendențioasă de control. Este dreptul lor constituțional de a-și cere dreptatea și de a contesta măsurile dispuse. Însă, ca procentaj, avem peste 90% dintre procese cu hotărâri în favoarea noastră. Într-adevăr, faptele pentru care s-au aplicat sancțiunile s-au confirmat, inspectorii noștri nefăcând altceva decât să aplice prevederile legilor în vigoare”, subliniază Eugen Mogoș, remarcând că agenții economici contestatari nu au reușit să vină cu dovezi din care să reiasă că au fost tratați discriminatoriu în raport cu ceilalți operatori economici din ramura de activitate respectivă. Totodată, nu trebuie omis faptul că angajatorii procesomani au reușit, totuși, să obțină, de la in-stanță, transformarea amenzilor în sancțiuni cu avertisment. Inspectorul-șef nu uită să arate că există și administratori de firme care se opun verificărilor, interzicând accesul controlorilor în unitate sau neprezentând actele la control.

Patronii sunt amendați pentru că fericiții câștigători ai unui concurs nu se prezintă la noul loc de muncă

Patronii veniți în audiență la directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă sau cei care trimit sesizări și reclamații pe adresa instituției se plâng și de faptul că persoanele agreate să ocupe un loc de muncă vacant nu se grăbesc să vină la noul serviciu, punându-i pe angajatori într-o postură neplăcută. Eugen Mogoș spune că, după ce au câștigat concursul organizat de societățile comerciale, ba chiar mai mult, după ce au trecut și prin perioada de probă aferentă, potențialii salariați întârzie să aducă documentele necesare perfectării formelor de angajare, lăsându-i pe agenții economici descoperiți în fața legii. Astfel, în cazul unei verificări a inspectorilor de muncă, angajatorii riscă să fie amendați pentru neîncheierea, în termenul prevăzut de lege, a contractului individual de muncă. „Există persoane care, în urma unui anunț, s-au prezentat la concurs, iar după perioada de probă, nu vin la timp cu toate documentele pentru încheierea contractului colectiv de muncă. Dacă aplică strict legea, inspectorii de muncă îi sancționează pe angajatorii respectivi, pentru că țin un om la lucru fără forme legale de angajare”, evidențiază dl Mogoș, adăugând că amenda pentru munca fără forme legale de angajare este de 1500 de lei pentru fiecare persoană surprinsă în această ipostază.

Angajatorii îi șicanează pe lucrătorii care și-au manifestat intenția de a-i părăsi pentru o eventuală slujbă mai bună

Nici angajații suceveni nu sunt mai prejos, numărul petițiilor, sesizărilor și reclamațiilor contabilizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă la adresa patronilor fiind unul destul de consistent. Eugen Mogoș informează că mulți dintre salariați au nemulțumiri legate de relațiile de muncă dintre ei și administrațiile firmelor. Astfel, ponderea sesizărilor face referire la aspecte legate de nerespectarea clauzelor din contractele de muncă încheiate cu angajatorii. În acest sens, se evidențiază presupusele abuzuri ale patronilor vizavi de derularea și încetarea raporturilor de muncă, precum neacordarea drepturilor legale la încheierea contractelor de muncă sau diminuarea salariilor pe ultimele luni de activitate. Acestea sunt catalogate, de către șeful ITM, drept „răutăți” ale angajatorilor față de lucrătorii care și-au manifestat intenția de a-i părăsi pentru o eventuală slujbă mai bună. „Există ambiții ale unor patroni de a reține cărțile de muncă și după încetarea contractelor de muncă, pentru a șicana pe foștii angajați și imputându-le acestora lipsa de loialitate”, explică dl Mogoș, menționând că salariații se mai plâng de nerespectarea programului de lucru, neplata orelor suplimentare sau acordarea de libere pentru acestea. Eugen Mogoș precizează că mulți angajatori trag de timp în soluționarea reclamațiilor, iar angajații revin „cu sesizări la sesizări”, demers de natură să îngreuneze activitatea ITM. În cursul lunii trecute, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost primite 140 de scrisori și petiții, 115 dintre acestea fiind rezolvate. Directorul coordonator al instituției, Eugen Mogoș, a acordat audiențe la 128 de persoane.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: