Alergând în drumurile noastre zilnice, agitați și frământați de atâtea probleme, uneori abia dacă observăm copacii și florile de pe stradă, darămite să mai fim atenți la statui, obeliscuri, cripte, cruci și alte elemente ce constituie așa-numitele monumente de for. Câți dintre noi se mai preocupă să afle cui aparțin busturile celor “3 bărboși” din Suceava, care au dat până și nume chioșcului din parcul cu același nume, de lângă magazinul Bucovina, că cele patru mozaicuri parietale de pe câteva blocuri de lângă Policlinică sunt reunite sub denumirea de „Baladă bucovineană” și reprezintă opera unor artiști plastici renumiți?
„Sentinela”, transformată în WC public
Pe lângă faptul că mulți nu știu (și poate că nici nu-i interesează) toate acestea, destui dintre semenii noștri au și o anumită atitudine față de unele monumente de acest gen: își fac nevoile în apropierea lor, așa cum s-a întâmplat la Izvorul „Sentinela” din Vatra Dornei, unde turiștii au putut vedea chiar fecale! Acest izvor (descoperit în 1871) a fost inaugurat în anul 1899, având atunci numele Izvorul “Ioan”; a fost botezat apoi „Unirea”, apoi „Ferdinand și Izvorul”. După 1948, izvorul s-a numit “23 August” și a revenit la vechiul său nume de “Sentinela” după evenimentele din decembrie 1989.
Primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, ne-a spus că Izvorul „Sentinela” a intrat în proces de reabilitare, alături de Izvorul de Sus, numit și Bizom. “Ele vor arăta ca niște bijuterii”, a promis primarul.


























Comentarii