Înainte de ’89, părinții noștri stăteau ceasuri întregi la rând pentru a cumpăra o pâine sau o sticlă cu ulei. Marmelada pe pâine era o adevărată delicatesă, iar margarina, o raritate la care tânjeau copiii și pe care o puteai obține tot cu rația. Cei mai vârstnici nu au nevoie de povești, pentru că au trăit până la sânge acea perioadă.
Foamea este cea mai groaznică stare sortită omului, ajuns la această extremă umilință prin ,,dibăcia’’ conducătorilor din toate timpurile. Numai omul care a trăit această îngrozitoare suferință poate cântări cu înțelepciune fiecare cumpănă din viața sa. Au trecut 20 de ani în care am exersat democrația și iată-ne ajunși pe muchie de cuțit, iată-ne amenințați de aceleași lipsuri pe care le accentuase perioada comunistă. De la o zi la alta dispare siguranța pâinii de pe masă, șomajul își îmbracă haina de fantomă anxioasă. Aflăm că numărul mașinilor care se întorc la companiile de leasing, deoarece clienții nu își mai pot plăti ratele, a înregistrat un salt important. Președintele apare la televizor și explică necesitatea disponibilizărilor. Același președinte care în urmă cu ani ne ura să trăim bine. Să nu ajungem clipa în care vom regreta pâinea cu marmeladă și gustul miraculos al surogatului de cafea „nechezol”. La Rădăuți, este încă liniște, cumpărătorii se mai arată prin piețele orașului, bătrânei sprijiniți în baston petrec ceasuri la rând, căutând cu atenție comercianții dispuși să lase mai ieftin. Aceeași întrebare chinuitoare se citește totuși pe chipurile trecătorilor: ce va fi mâine? Iar asta știe doar bunul Dumnezeu. Am pentru domniile voastre o întrebare: trăiți cumva bine și noi nu avem încă habar?
Comentarii