La Iulius Mall Suceava

Prima ediție a Târgului de covoare „Proges”

Iulius Mall Suceava găzduiește, în perioada 8-23 august 2009, prima ediție a Târgului de covoare „Proges”, care se va desfășura la parterul Iulius Mall, pe culoarul de lângă hipermarketul Auchan.

 

Deschis vizitatorilor în orarul 10.00-22.00, Târgul de covoare „Proges” își propune să devină o tradiție, unde periodic vor fi expuse cele mai noi modele și texturi de covoare pentru toate gusturile.
Plecând de la ideea că un covor reprezintă soluția optimă și la îndemâna oricui pentru reinventarea spațiului de locuit, beneficiind și de avantajele estetice dar mai ales practice, Târgul de covoare „Proges” reunește prin colecțiile prezentate culori vesele, modele geometrice armonios îmbinate, dar și motive florale care să se preteze oricărui interior, de la clasic la modern, transformând o simplă încăpere într-un spațiu unic și intim ce reflectă personalitatea fiecăruia.
Printre gamele special oferite în cadrul acestui târg, organizatorii vă îmbie cu “Cel mai vechi design de covor din lume”, covoare acrilice finisate manual, precum și covoare din poliester și polipropilenă la prețuri speciale. Nu au fost uitați nici cei mici, pentru care va fi prezentată o gamă de covoare cu cele mai îndrăgite personaje: Winnie the Pooh, Spider Man, Pirații din Caraibe, Tweety, Cars și Princess.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI