Noul model de obelisc care va marca intrările în Suceava dinspre județele vecine a fost prezentat, ieri, presei, de președintele CJ, Gheorghe Flutur
Consiliul Județean s-a oprit asupra semnului distinctiv care va marca intrările în județul Suceava. Modelul ce va fi plasat pe drumurile județene și naționale a fost prezentat ieri, în conferință de presă, de șeful executivului județean, Gheorghe Flutur, el precizând că, în perioada următore, va fi organizată licitația pentru desemnarea executantului.
„Este un semnal cu încărcătură simbolică, specifică Sucevei și zonei Bucovinei, fiind ușor de amplasat la toate intrările din județul Suceava. Acesta este binevenit, în momentul de față toate mijloacele indicatoare fiind în paragină”, reliefează Flutur, adăugând că materialul folosit la realizarea machetei este lemnul, care se găsește din belșug în județ.
Noul model de simbol nu se va regăsi la granița sudică de la Drăgușeni, în zonă intrarea în județ făcându-se în continuare prin celebra poartă bucovineană, la care, între timp, s-a renunțat pentru celelalte „porți” ale județului. O primă astfel de amenajare, intitulată generic „poartă bucovineană”, a fost aprobată prin hotărâre a deliberativului județean din legislatura trecută. Pentru amplasarea a 24 de obeliscuri la intrările în județul Suceava, administrația județeană urma să aloce 500 mii lei. Ideea și proiectul actualului semn distinctiv de la limita localităților sucevene cu județele vecine aparține specialiștilor din aparatul executivului județean.
Reamintim că, după instalarea în fotoliul de președinte al CJ, Gheorghe Flutur a comandat și și-a montat propria „poartă bucovineană” la intrarea biroului pe care îl ocupă în Palatul Administrativ.



























Comentarii