Revolta bipedă ?

“Stam singur lângă Ou/Și mă simțeam cam… ”, fusei tentat să caut o rimă, într-una din serile copiind la indigo orașul nenorocit în care îmi este dat a viețui, în plin centru, în ciuda supremă a tuturor acelora care, sistematic, mă iau de fraier. O stare de revoltă pură, de paznic contractual, mă cuprinsese din senin și tot ce știam la moment în legătură cu ce era în juru-mi friza o introspecție nemaiîntâlnită și abisală: cine eram eu în fața mea? Simții aproape bacovian plumbul emergent versurilor fatale și ridicai disperat privirea către înaltul cer, acolo unde se termină și stă agățat într-un cârlig suprarealist din fier forjat ruginit cea mai mare minune tradițional-pascală a lumii: de ce, Doamne? Qvo vadis, Domine?, urlai devastat, în forul meu interior, ca Sf. Petru într-o Romă nimicită de un Nero artist și neînțeles, mai mai să m-audă polițaiul comunitar însărcinat cu protecția mega-oului și să mă ia la rost de ce îl înjur.