Fotbal, Liga a II-a - Ciprian Anton, despre suma de transfer a lui Rohețki și Onciu:

„Pe hârtie sunt niște bani de primit”

La câteva zile de la transferul portarului Rohețki și a mijlocașului Onciu de la Cetatea la Ceahlăul Piatra Neamț, președintele grupării din Areni nu vrea încă să divulge sumele pe care echipa locală de fotbal le va încasa de pe urma celor doi. Ciprian Anton spune că „pe hârtie sunt niște bani de primit” însă nu știe când vor intra aceștia în casieria clubului.

 

Pe surse, am aflat totuși că Ceahlăul va plăti 25.000 de euro pentru Andrei Rohețki, fostul căpitan al Cetății ur-mând să aibă sub Pietricica un salariu de 30.000 de dolari. În ce-l privește pe Marius Onciu, se pare că suma vehiculată pentru transferul său la gruparea neamțeană nu depășește 30.000 de euro, iar salariul lui va fi la fel ca al lui Rohețki. Sigur, cei doi jucători vor încasa acești bani în funcție de numărul de meciuri pe care le vor disputa în tricoul pietrenilor și de prestațiile pe care le vor avea sub comanda antrenorului Florin Marin. „Sunt convins că atât Rohețki, cât și Onciu vor avea evoluții bune la Ceahlăul și în scurt timp vor deveni jucători de bază la noua lor echipă. Eu îmi doresc din suflet ca ei să aibă prestații cât mai bune”, a declarat Anton.

Primarul Ion Lungu a cerut insistent ca Rohețki și Onciu să fie vânduți

Faptul că sumele de transfer ale celor doi sunt ținute în mare secret lasă loc specula-țiilor. Gurile rele spun că banii pe Onciu și Rohețki vor veni în câteva tranșe, abia după ce ei vor confirma la noua echipă, iar la realizarea transferului un cuvânt greu l-a avut însuși primarul Ion Lungu, care ar fi negociat mutarea jucătorilor la Piatra Neamț direct cu președintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ștefan. Așa se explică și grija președintelui Ciprian Anton față de viitoarele evoluții ale lui Rohețki și Onciu în tricoul pietrenilor.
Apropiați ai FC Cetatea au mai precizat că primarul Ion Lungu i-ar fi cerut președintelui Ciprian Anton să-i vândă neapărat pe cei doi jucători, pentru ca echipa să aibă banii necesari pentru începerea campionatului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI