În ultimul timp, APIA a tăiat de la plată sute de dosare de acordare a subvenției
Scăderea efectivelor de bovine se reflectă și în cantitatea de lapte predată de fermieri către procesatori. Afirmația aparține Lyei Chiriac, șef de serviciu de specialitate în cadrul Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, potrivit căreia numărul de dosare în plată se diminuează îngrijorător de mult.
„Deoarece scad efectivele, se diminuează și cantitatea de lapte procesat. Țin să anunț că, în ultima perioadă, în fiecare lună, avem și peste 400 de dosare cu 600-700 de animale tăiate de la plată. Este o situație îngrijorătoare, prelucrătorii care contau pe un anumit număr de animale putând avea probleme”, relevă dna Chiriac. Ea spune că plata subvențiilor către agricultorii care predau lapte este la zi, în prezent procesându-se documentațiile pentru semestrul al doilea. Pe trimestrul întâi s-au plătit drepturi în valoare de 5,26 milioane lei, beneficiari fiind 16.739 de crescători de vaci cu lapte. Sprijinul financiar de 0,3 de lei/litru se acordă trimestrial, pentru laptele cu un număr total de germeni mai mic sau egal cu 100.000/mililitru și un număr de celule somatice mai mic sau egal cu 400.000 pe mililitru.
Potrivit datelor furnizate de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, dacă în perioada 2004-2007 efectivele de vaci mulgătoare au crescut de la 112.000 la 120.000 de capete, în 2008 acestea au scăzut la 86.140 de capete (cu peste 30%).

























Comentarii