În luna mai a fost aprobat Regulamentul Comisiei Europene nr. 363/2009 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Conform noilor reglementări, pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, solicitantul poate beneficia de fonduri în avans – în baza Regulamentului (CE) nr. 1974/2006 al Comisiei Europene, art.56, precum și în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr.363/2009 al Comisiei Europene din 4 mai 2009 – pentru demararea proiectului. Astfel, beneficiarul care nu a solicitat avans la data depunerii cererii de finanțare are posibilitatea de a solicita obținerea avansului ulterior semnării Contractului de Finanțare FEADR, cu condiția să nu depășească data depunerii primului dosar al cererii de plată la Autoritatea Contractantă. Pentru beneficiarul al cărui contract de finanțare FEADR s-a încheiat în perioada 01.01. 2009 – 31.12.2010 și care a optat în cererea de finantare sau până la data depunerii primei cereri de plată pentru obținerea avansului în vederea demarării investiției, APDRP poate să acorde un avans de maxim 50% din valoarea eligibilă nerambursabilă. APDRP (fosta Agenție Sapard) deține funcția de implementare tehnică și cea de plată pentru Planul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), care are obiective strategice dintre care amintim: crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi la sate – măsura 312, încurajarea activității turistice – măsura 313, modernizarea exploataților agricole – măsura 121, creșterea valorii adăugate a produselor agroalimentare – măsura 123, instalarea tinerilor fermieri – măsura 112, precum și pentru renovarea și dezvoltarea satelor – măsura 322. Prima măsură pentru care s-a deschis sesiunea de proiecte este măsura 322 care se referă la “ Renovarea și dezvoltarea satelor” unde s-au alocat toate fondurile disponibile rămase pe această măsură (care pot ajunge până la 6 milioane de euro pe proiect). Cu alte cuvinte, comunitățile locale sunt invitate până la 31 iulie 2009 să depună proiectele de dezvoltare a comunelor pentru: infrastructura de drumuri, infrastructura de apă și canal, alimentarea cu energie electrică, alimentare cu gaz, stații de transfer pentru deșeuri și echipamente de gestionare a deșeurilor, renovarea clădirilor publice, investiții în sisteme de energie din surse regenerabile, centre îngrijire copii, bătrâni și persoane cu nevoi speciale, grădinițe, microbuze, infrastructura de servicii sociale, culturale și de recreere, precum și restaurarea, consolidarea și conservarea obiectivelor de patrimoniu.
La accesarea fondurilor europene pentru agricultură
„Lipsa lichidităților din economie, necesitatea asigurării prefinanțării fondurilor europene, limitarea posibilităților de creditare, prioritatea efectuării plăților către beneficiari și criza financiară au determinat Guvernul să acorde 50% avans pentru proiectele în domeniul agriculturii, prin adoptarea OUG 74/2009 privind stimularea absorbției fondurilor europene în agricultură, care creează premisele deblocării cofinanțărilor proiectelor europene”, a declarat Ovidiu Donțu, directorul Agenției Sapard Suceava (actualmente OJPDRP Suceava).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii