Potrivit ISS, au fost emise două decizii de suspendare temporară a activității pentru un magazin mixt din Moldovița, care funcționa fără apă caldă curentă, și pentru un bar-cafe cu terasă, din aceeași localitate, la care grupurile sanitare erau neîngrijite; cele două unități urmând să fie redeschise după remedierea deficiențelor. Alte două suspendări au fost impuse la un magazin mixt din Pojorâta, care de asemenea nu avea apă caldă, și la un cafe bar din Câmpulung Moldovenesc, unde nu exista apa caldă, iar grupurile sanitare erau mizerabile. ISS a aplicat o amendă de 4000 lei magazinului mixt care se află lângă școala din Vicovu de Jos, motivul fiind că salariații nu aveau cursuri de igienă, așa cum cere legislația. Cu câte 1500 lei au fost amendate două cafe baruri, unul din Câmpulung Moldovenesc, celălalt din Calafindești, fiindcă la toalete lipseau hârtia igienică și săpunul. Administratorii a două magazine mixte din Moldovița (unul dintre ele fiind din cele cu activitatea suspendată) au fost amendați cu cate 600 de lei pentru că lucrătorii nu aveau efectuate examenele medicale periodice. În aprilie, inspectorii ISS au controlat 237 de unități cu profil alimentar, în total, plus 32 de unități sanitare, 24 de unități de învățământ, 26 de unități cosmetice și 7 unități de turism.
Activitatea ISS în luna aprilie
Inspecția Sanitară de Stat de la DSP Suceava a închis, în aprilie, patru magazine și baruri din județ, din cauză că nu aveau apă curentă, iar toaletele nu erau igienizate, aplicând totodată și amenzi în valoare totală de 10000 lei, pentru neaplicarea normelor de igienă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii