Badea Cârțan de Marginea, împotriva… (s)cârțanilor din Procuratură, SRI și Poliție ?

> În plină eră a ascultărilor telefonice, un mărginean de rând vrea imposibilul: să folosească în instanță transcripturi telefonice > El nu face politică, ci își apără… doar sărăcia

 

Astăzi, începând cu ora 9, un cetățean român, din comuna Marginea, va pleca spre București, pe jos, în semn de protest față de sistemul judiciar autohton. Ne-a declarat că intenționează, atunci când va ajunge în Capitală, să se posteze, „până… la Dumnezeu”, în fața clădirilor Guvernului, a Parlamentului și a Președinției, pentru a atrage atenția asupra abuzurilor la care ar fi fost supus. “Polițiștii și magistrații nu-și fac treaba aici, în Sucea-va, și mă refer doar la problema mea, pentru că îmi închipui că, atât cât e România de mare, sunt zeci, poate sute de cazuri ca ale mele. Nu știu cum să mai protestez. Am ajuns la limita răbdării, la limita financiară, sunt pe linia de plutire!”, ne-a declarat vineri, în jurul orei 15, Gavril Potolinschi. Omul este indignat că o „înregistrare ambientală”, realizată de Serviciul de Infor-mații și Protecție Internă al Poliției Suceava (SIPI), ar fi fost secretizată, iar înregistrarea ar conține elemente care ar proba vinovăția celor care i-ar fi dat foc la casă, în urmă cu câțiva ani. Gheorghe Potolinschi a stat în ultimele zile în fața clădirii parchetelor sucevene, de pe strada Ștefan cel Mare, cu un drapel tricolor în mână și o pancartă prin care făcea publice „abuzurile săvârșite de oamenii legii”. Povestea bărbatului, pe scurt: la câteva zile de la divorț (iunie 2003), în timp ce se afla în Italia, a fost anunțat că i-a luat foc casa; a bănuit, ba chiar a știut că focul a fost pus intenționat de fostul socru, Constantin Ilioi, din aceeași localitate; s-a întors în Marginea, a depus o plângere împotriva acestuia, precum și a altor personaje, pe care le acuză de complicitate; după doi ani, în 2005, pentru că cercetările polițiștilor nu dădeau semne întru rezolvare, în mod concret, a situației, a obținut de la Judecătoria Rădăuți un mandat de înregistrare a telefonului fostului socru, dar și pentru înregistrarea amebientală a unei discuții pe care a avut-o cu acesta în sediul postului de poliție din Marginea; operațiunile urmau să fie realizate de Serviciul de Informații Suceava și de SIPI din cadrul IPJ; transcriptul muncii legale a urechiștilor legali, susține protestatarul, nu se regăsește nicăieri, ca și cum n-ar fi fost, ca și cum n-ar fi existat o decizie judecătorească în acest sens. „Am făcut petiții peste petiții, am fost în audiențe peste audiențe. Acum am pierdut totul, pentru că toți sunt mână în mână. Nu mai am nici după ce bea apă. Mă ostoiesc doar pentru dreptatea mea. E țara mea și o decizie a unei instanțe trebuie respectată!”, ne-a spus mărgineanul. Protestatarul ne-a dezvăluit că, în timpul cât a stat cu drapelul României în mână, a fost invitat de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru discuții, dar că a refuzat. „Unde să mai merg, domnule? Nu am fost de o mie de ori în audiență? Mă cheamă ca să mă ducă cu zăhărelul! Eu nu vreau decât ca acei procurori să respecte legea. Ca și polițiștii!” Dacă nu-și va găsi în România ceea ce în viziunea domniei sale înseamnă dreptate, mărgineanul este hotărât să meargă pe jos, chiar și până la Strasbourg. Va fi, înclinăm să credem, dificil, dacă nu imposibil, de vreme ce singur recunoaște că, și până la București, nu va avea după ce bea apă. (M.G.) PS1. Dacă omul din Marginea are dreptate și singurele mijloace de probă, într-o instanță din România mileniului III, ar fi niște biete înregistrări telefonice / ambientale, atunci bate drumul degeaba la Strasbourg. Și strică bunătate de încălțări (dacă n-a fost încălțat până acum). Nicăieri în lume, darămite în capitala drepturilor omului, astfel de procedee – la limita foarte – foarte subțire a legalului – nu sunt acceptate ca mijloace de probă. Cel mult ca indicii. Altfel, Miorița, balada poporului român, cu autori necunoscuți, ar trebui transformată, cu tot cu oaie, în Cod penal și de procedură penală. Știm cine sunt bacii – unul moldovean, unul ungurean și altul vrâncean (Vrancea n-o fi tot în Moldova?), dar cine e Oaia informatoare, care dă pe goarnă informații legate de o tâlhărie urmată de moartea victimei? Dincolo de alegorii și… butaforii, în România anului 2009, încă se mai practică ascultările telefonice ca unic și sfânt mijloc de probă. Dar numai cele care au strânsă legătură cu politica?… Iată că un simplu cetățean are și el nevoie de o astfel de înregistrare. Și i se spune NU! De ce oare? Poate pentru ca oamenii legii autohtoni, școliți cine știe unde, să ajungă, din bieți inginerași la facultăți de textile (din Sorbona, bineînțeles) colonei și ditamai procurorii și să încaseze lefuri… grețoase, cu lingura? Nu poate fi adevărat, de asta nici nu credem! Adevărul e că se înregistrează o penurie de procurori cu media peste 6 la examenele de gen, în România, ceva de speriat, încât orice iepure cu un iepuroi cu urechi mai lungi în spate are toate șansele să ajungă magistrat cu acte în regulă (Pe la kilometru’ 4/Mă-ntâlnii cu magistratu’; păi nu?; păi da!) Dacă transcriptul unei convorbiri telefonice devine mijloc material de probă în România, atunci autodenunțul ar trebui să fie Biblia procurorilor. Ca și testul poligraf. „Eu l-am împușcat pe Kennedy!”, ar trebui scris în Constituție, la articolul 16, care statuează că „Nimeni nu e mai presus de lege!”. Care lege spune că orice infracțiune trebuie dovedită cu probe și nu cu bancuri spuse la telefon… Pe vremea lui nea Torquemada era mai simplu: nu recunoști că ești eretic, ești! Teamă mi-e că badea Cârțan de Marginea va trebui să mai aștepte până când… domnii (S)cârțan în roba statului vor folosi aceeași măsură imbecilă, care se tot practică în România pentru dovedirea unei infracțiuni, și în cazul lui. De regulă, sfânt, la carte, e musai o legătură de cauzalitate între faptă și efectul ei. Exercițiu de logică sofistică: atunci când spun, chiar și la telefon, mint, mint sau spun adevărul? Dacă mint, atunci înseamnă că spun adevărul, iar dacă spun adevărul, înseamnă că mint? Ba bine că nu! PS2. Poligraful, ca și auto-denunțul, nu are valoare juridică decât însoțit de probe consistente. Ultraconsistente. Altfel, Alba ca Zăpada ar ajun-ge să fie mâncată de… inculpatul lup cu tot cu bunicuță, frații Grimm și, de ce nu, ca-pra cu trei iezi? Și George nu mai vine! Sau Ion Creangă?